Harta site-ului
Ajutor
Festivalul meșterilor populari ,, Din zestrea neamului -tradiții vechi și noi de la Nistru,,
Festivalul meșterilor populari ,, Din zestrea neamului -tradiții vechi și noi de la Nistru,,

La data de 23 octombrie la Molovata Nouă s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a Festivalului meşterilor populari ”Din zestrea neamului-tradiţii noi şi vechi de la Nistru”. La sărbătoare s-au adunat bunei, părinţi copii, nepoţi, oaspeţi de onoare, invitaţi, iubitori de frumos, promotori ai tradiţiilor şi obiceiurilor, simpli trecători, locuitorii raionului Dubăsari. Drag le-a fost tuturor unde-au venit şi cu cine s-au întâlnit, că aici erau doar oameni buni, cu tradiţii din străbuni. Primarul s. Molovata Nouă, dl Oleg Gazea a dat start sărbătorii, iar Preşedintele raionului dl Grigore Policinschi a venit cu un mesaj de felicitare pentru toţi participanţii la sărbătoare, oaspeţii de onoare, locuitorii satului şi ai raionului Dubăsari şi a accentuat importanţa promovării meşteşugurilor populare.
La festival au participat meşteri populari din diverse domenii: ceramica populară, prelucrarea artistică a lemnului, broderie, croşetare, împletitul din salcie, din pănuşi de porumb şi biser. La sărbătoare au paticipat şi colectivele folclclorice "Sălcioara" de la Molovata Nouă, "Sălcioara" Molovata,"Cociereanca" de la Cocieri şi "Corjoveanca" din s. Corjova, cărora le aducem mulţumiri pentru clipele de revelaţie sufletească pe care ni le-au creat pe parcursul activităţii.Aducem mulţumiri şi instituţiilor din localitate care au venit cu expoziţii de toamnă şi bucate tradiţionale.
Meşterii populari au fost menţionaţi cu diplome şi cadouri de preţ, fiind înmînate de către Preşedintele raionului dl Grigore Policinschi şi vicepreşedintele raionului dna Maria Jimbei. Ceilalţi participanţi la sărbătoare au fost şi ei menţionaţi de către APL I. În această zi s-a simțit cu adevărat o atmosferă de sărbătoare cu zîmbete, muzică şi voie bună.
Maria PERCIULEAC,
șef Direcție

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Festivalul meșterilor populari ,, Din zestrea neamului -tradiții vechi și noi de la Nistru,, - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta