Harta site-ului
Ajutor
Explorarea unor locuri noi de către persoanele cu dizabilități de vedere
Explorarea unor locuri noi de către persoanele cu dizabilități de vedere

În scopul cunoașterii mai bună a plaiului și întărirei comunicării interpersonale a personelor cu dizabilitate de vedere, anual, biroul Organizației Teritoriale a AO ,,Asociația Nevăzătorilor din Moldova” organizează excursii la locuri sfinte din Republica Moldova.
Anul acesta biroul a selectat noi obiective turistice și a stabilit următorul traseu al excursiei: Mănăstirea Căpriana – Mănăstirea Condrița – Mănăstirea Suruceni. Însă, organizarea unei excursii nu este tocmai cel mai ușor lucru. Cu părere de rău, nu
s-au găsit sponsori doritori de a acoperi parțial cheltuielile de deplasare tur-retur a 20 persoane la aceste obiective turistice. Cu toate acestea, s-a reușit negocierea cu o ajenție  de turism din mun. Chișinău a unui preț redus100 lei/pers., cu punctul de plecare s. Coșnița.
La 17 iunie 2018, 20 persoane, membri ai OT Dubăsari a AO ANM și membrii familiilor au plecat în excursie pe traseul sus-numit.
Ajunși la distinație, la primul obiectiv turistic – Mănăstirea Căpriana, au participat la Sfânta slujbă de duminică, care a avut loc în biserica de vară ,,Adormirea Maicii Domnului”. La finalul Serviciului divin, credincioșii de toate vârstele veniți în număr mare, s-au împărtășit cu Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.
Condițiile meteriologice din acea zi n-au fost impediment pentru prelungirea excursiei.
Vremea a ținut cu participanții la această excursie.Toate locurile vizitate au fost foarte  frumoase. Dar, cel mai mult a impresionat priveliștea de la Mănăstirea Căpriana, situată întro zonă pitorească de codru.
Copleșiți de impresii ce le-au savurat pe parcursul zilei, partcipanții la această excursie s-au întors spre casă nespus de bucuroși, în speranța că biroul OT Dubăsari va mai organiza excursii la fel ca aceasta.
Vizitarea unor locuri deosebite se face de fiecare dată cu multă plăcere.
Anatolii NAGHIȚ,
Președintele OT Dubăsari a AO ANM

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Explorarea unor locuri noi de către persoanele cu dizabilități de vedere - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta