Harta site-ului
Ajutor
Ședință cu managerii de instituții - abordări și soluții
Ședință cu managerii de instituții - abordări și soluții

Astăzi, 25 octombrie curent, managerii instituțiilor generale de învățământ, Direcția învățământ general Dubăsari s-au întrunit îm ședință de lucru, în format on-line. Totodată, la ședință, au participat vicepreședintele raionului Dubăsari, dl Vlad Izman, reprezentantul Centrului de sănătate publică dl Ivan Iabanji și șeful subdiviziunii teritoriale pentru Siguranța Alimentelor Criuleni (cu raza de acoperire și a raionului Dubăsari) (în continuare DTSA)dl Maxim Sîrbu.
Ședința a fost prezidată de dna Violeta Tolstenco, șef Secție politici educaționale.
Pe ordinea de zi propusă spre analiză au fost incluse 5 întrebări.
Primul subiect abordat a făcut referință asupra rezultatelor evaluării pregătirii instituțiilor de învățământ către noul an școlar 2022-2023. Pe marginea acestei întrebări dl Iabanji a menționat că ,,la general vorbind, instituțiile sunt pregătite pentru anul de studii. Totuși, îndemnăm managerii să depună actele pentru obținerea autorizației sanitare. Dacă e să mă opresc aici, țin să vă comunic că din 13 instituții, 7 deja dețin autorizația, o parte sunt în examinare”.
Lipsa autorizației respective în mare parte se datorează neajunsurilor depistate în urma controalelor efectuate de serviciile de resort precum mobilierul învechit, rețelele electrice vechi, cabinetele de informatică dotate cu computere vechi, laboratoarele chimice, în palmaresul cărora au fost depistate substanțe chimice cu termen expirat, ce necesită a fi evacuate centralizat.  Un alt aspect important, pentru care unele instituții nu au putut intra în posesia autorizației sanitare, este calitatea apei. În majoritatea probelor prelevate a fost depistată o cantitate mărită de nitrați, ceea ce semnifică că apa dată poate fi folosită în condiții menagere și nicidecum ca sursă potabilă pentru elevi. Un exemplu aici este gimnaziul Oxentea, care a încheiat contract, pentru a oferi elevilor posibilitatea de a bea apă potabilă îmbuteliată ce respectă toate normele sanitare.
„Din punct de vedere microbiologic calitatea apei în instituțiile de învățământ din teritoriul raionului Dubăsari este bună”, a adăugat șeful DTSA. Totodată, dl Sîrbu a atenționat directorii să fie prudenți la calitatea produselor alimentare care au fost procurate în urma aprobării meniurilor.
Dl Vlad Izman, a salutat prezența tuturor la această ședință. În urma informațiilor prezentate de către Centrul de sănătate publică și  subdiviziunea teritorială pentru Siguranța Alimentelor Criuleni (cu raza de acoperire și a raionului Dubăsari), a mulțumit structurilor date și a dat asigurări că vor fi precăutate posibilitățile, de comun cu apl de nivelul I, pentru înlăturarea neconformităților depistate, așa cum prioritar pentru fiecare rămâne a fi sănătatea copiilor.
În continuare, managerii au fost familiarizați vizavi de repartizarea unităților, conform statelor de personal, încadrate în învățământul general, subiect abordat de dna Anastasia Terentiev, specialist resurse umane în cadrul DÎG Dubăsasri.
Ședința a finisat cu diverse subiecte și solicitări la adresa managerilor, precum evaluarea copiilor cu CES, la eliberarea permiselor pentru operatorii de exploatare a cazangeriilor și securitatea copiilor în perioada vacanței de toamnă.
Marina LUPAȘCO, specialist superior

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Ședință cu managerii de instituții - abordări și soluții - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta