Harta site-ului
Ajutor
Discuţie privind rezultatele testării PISA 2022
Discuţie privind rezultatele testării PISA 2022

Direcția Învățământ Dubăsari a participat la o discuțiela data de 16 decembrie 2023, despre rezultatele PISA 2022 cu experți în educație și factori de decizie din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Rezultatele Republicii Moldova în Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor PISA 2022 au fost analizate în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.
Discuția a întrunit șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului și directori de școli din întreaga țară, scopul fiind lansarea unor schimbări în pregătirea elevilor, având la bază rezultatele obținute de țara noastră în cadrul testării PISA 2022.
Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a vorbit despre impactul rezultatelor PISA 2022 asupra politicilor educaționale, prezentând atât provocările sistemului, cât și unele soluții imediate, pe termen mediu, sau cu impact de lungă durată. Astfel, pentru a asigura acces la studii de calitate pentru un număr cât mai mare de copii, Ministerul va lansa programul „Rețeaua școlilor model”, în cadrul căruia vor fi făcute investiții în 35 de instituții din întreaga țară. Aceasta înseamnă reparație capitală, dotare la standarde europene, renovarea terenurilor de sport, amenajarea curților, asigurarea eficienței energetice și implementarea tehnologiilor digitale. Totodată, MEC va propune o alocație socială pentru părinții care au copii în școli cu mai puțin de 50 de elevi și care vor să facă tranziția într-o instituție cu condiții mai bune de studii. Acești copii vor beneficia de alimentație gratuită, iar pentru transportarea lor urmează să fie achiziționate 70 de autobuze școlare noi. Pentru a asigura calitatea predării, MEC a întreprins mai multe măsuri prin care să motiveze tinerii la o carieră didactică – a dublat bursele la pedagogie și a majorat indemnizația la angajare. Pentru a asigura calitatea viitoarelor cadre pedagogice, la universitățile de profil vor putea accede doar absolvenții care au medii mai mari de nota 7, a mai spus ministrul.
Stanislav Ciubotaru, director adjunct al Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, a informat despre ce reprezintă testarea internațională PISA, prezentând un scurt istoric al acesteia, precum și cele mai relevante constatări privind rezultatele obținute de elevii din Republica Moldova în Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor PISA 2022.
La rândul său, Valentina Chicu, consilieră a Președintelui Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării, a vorbit despre importanța stării de bine a elevilor și a profesorilor, sentimentul de apartenență la instituția de învățământ a adolescenților, climatul școlar sau aspirațiile acestora pentru viitor. Un alt vorbitor - Anatol Gremalschi, profesor universitar, director de programe în cadrul Institutului de Politici Publice, a prezentat competențele elevului din Republica Moldova raportate la rezultatele PISA și provocările în asigurarea unui proces obiectiv de evaluare în contextul dezvoltării rapide a inteligenței artificiale.
Discuțiile au continuat în cadrul atelierelor de lucru. Participanții au vorbit despre provocările întâmpinate la nivel local sau instituțional, au împărtășit exemple de bune practici în asigurarea unui climat educațional sigur, prietenos și competitiv.
Concluziile finale ale discuțiilor au fost evidențiate de către Adriana Cazacu, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării și Lilia Ivanov, directoare a Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare. 

 Larisa BRADUCEAN, Şef Direcţie Învăţământ General

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Discuţie privind rezultatele testării PISA 2022 - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta