Harta site-ului
Ajutor
Direcţia Asistenţă Socială – monitorizarea ajutorului social şi a ajutorului pentru perioada rece a anului
Direcţia Asistenţă Socială – monitorizarea ajutorului social şi a ajutorului pentru perioada rece a anului

Prestaţia de ajutor social este acordată gospodăriilor, recunoscînd că sărăcia nu depinde numai de venitul propriu al unei persoane, dar şi de venitul altor membri ai familiei, precum şi de mărimea familiei şi caracteristicile membrilor acesteia. Astfel, suma prestaţiei variază în funcţie de numărul membrilor familiei.
În contextul utilizării indicatorilor de evaluare a veniturilor din activitatea agricolă s-a identificat că mulţi solicitanţi sînt vulnerabili din punctul de vedere al capacităţii fizice, fiind persoane  vîrstnice, persoane cu dizabilităţi, copii, care în pofida faptului că deţin în proprietate terenuri agricole, acestea nu pot fi prelucrate, respectiv nu pot fi obţinute venituri. Pentru susţinerea acestor persoane, Regulamentul cu privire la stabilirea şi plata ajutorului social a fost completat cu un punct, care specifică, că venitul agricol trebuie să fie ignorat în cazul familiilor alcătuite doar din persoane inapte de muncă (vîrstnici peste 75 ani, persoane cu dizabilităţi şi copii).
Pe parcursul anului 2012 au beneficiat de cel puţin o plată din prestaţia de ajutor social 972 familii, cărora li s-a calculat 3 024 655 lei, iar în luna noiembrie au fost 296 de familii beneficiare în sumă de 235727 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, unde au fost 236 de familii şi suma de 209358lei, observăm deci o creştere a numărului de beneficiari de ajutor social, aceasta se datorează faptului că au fost eliminate toate compensaţiile nominative. Pentru perioada rece  a anului vor beneficia de ajutor 462 de familii a cîte 200 de lei. Totodată 9 din 10 familii beneficiare au în componenţa lor cel puţin un copil.

Zinaida Stasev
specialist principal în administrarea ajutorului social

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Direcţia Asistenţă Socială – monitorizarea ajutorului social şi a ajutorului pentru perioada rece a anului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta