Harta site-ului
Ajutor
Depunerea Jurământului de credință față de Republica Moldova
Depunerea Jurământului de credință față de Republica Moldova

Astăzi 31 ianuarie încă două persoane au obținut cetățenia Republicii Moldova, solicitările și adresările cetățenilor străini în acordarea cetățeniei Republicii Moldova continuînd în raionul Dubăsari. Conform Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000, în conformitate cu art.39 cetăţenia Republicii Moldova se poate acorda la cerere străinului cu domiciliul legal  pe teritoriul Republicii Moldova, care are şedere legală şi continuă pe teritoriul Republicii Moldova, cunoaşte şi respectă prevederile Constituţiei, susţine testul pentru evaluarea nivelului de cunoaştere a limbii de stat.
Astfel, dl Ioan VÎRVĂRESCU și dna Kateryna SMILIANSKA, au depus Jurământul de credinţă în faţa Președintelui raionului Dubăsari dl Grigore FILIPOV și funcționarilor din cadrul Aparatului Preşedintelui, cu următorul conţinut: Eu (numele, prenumele), născut la (data şi locul naşterii), jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprind nici o acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială.
Preşedintele raionului a felicitat persoanele cu acest eveniment şi le-a cerut să cunoască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile moldoveneşti, cât şi să se implice în activităţile publice raionale şi locale.
Tatiana GHERB,
Specialist principal, relații cu publicul

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Depunerea Jurământului de credință față de Republica Moldova - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta