Harta site-ului
Ajutor
DEGRADAREA FAMILIILOR ÎN URMA SĂRĂCIEI
DEGRADAREA FAMILIILOR ÎN URMA SĂRĂCIEI

În conformitate cu programul de activitate al DAS Dubăsari, pe data de 30.08.2013, Vancea Vladimir șef DAS Dubăsari, de comun cu Botnari Eugen specialist principal în protecția drepturilor copilului, Vascan Olga specialist principal în problemele familiilor cu copii în situații de risc, Bulgari Elena psiholog Serviciu Social „Echipă Mobilă”, au efectuat o vizită de lucru în satul Holercani, raionul Dubăsari cu scopul de a monitoriza familia X.

Familia X face parte dintr-o familie socialmente vulnerabile, este o familie monoparentală, nefavorabilă ce necesită control social unde predomină sărăcia, alcoolismul, violența și comportamentul agresiv.

În această familie  crește un singur copil, care beneficiază de servicii educaționale, frecventînd liceul teoretic din satul Holercani, raionul Dubăsari în clasa IV.

Starea generală a locuinței este nesatisfăcătoare, predomină sărăcia lipsesc normele igienice, copilul dispune de un colț personal în odaia comună cu normele igienice nesatisfăcătoare. Acoperișul este vechi, pereții interior și exterior sunt neîngrijiți.

În cadrul acestei vizite s-a monitorizat cazul prin metoda consilierii de asemenea au fost duse observații și convorbiri ceea ce ține de grija și atenția părintească de care este lipsit copilul și condițiile igienice din locuință.

În urma acestei convorbiri au fost propuse următoarele recomandări: - de a crea copilului sentimentul de securitate; - de a evita amenințarea, frica, pedeapsa; - de a evita să-l facă pe copil să se simtă inferior; - de a încuraja și aprecia tot ce face bine copilul, și de-l asculta cînd dorește să fie ascultat; - de a fi cît mai toleranți pentru a evita conflictele; - nici o greșeală să nu rămînă nepedepsită, dar pedeapsa să fie dreaptă, proporțională cu vina îndeosebi să fie constructivă.

Sîntem în așteptarea propunerilor Dstră, cu implicarea tuturor actorilor decizionali  la monitorizarea Managementului de caz a familiei sus menționate, în procesul  integrării familiei în societate, accesul copilului la cele mai fundamentale drepturi:  educație, condițiilor necesare de trai.

Bulgari Elena psiholog Serviciu Social „Echipă Mobilă

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

DEGRADAREA FAMILIILOR ÎN URMA SĂRĂCIEI - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta