Harta site-ului
Ajutor
De Ziua Naţională a Înverzirii
De Ziua Naţională a Înverzirii

În cadrul Campaniei consacrate Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” ce a început în ziua de 15 noiembrie 2014 s-a mobilizat şi locuitorii din r.Dubăsari.

În acest context menţionăm implicarea activă a profesorilor şi elevilor din instituţiile de învăţămînt preuniversitar deoarece sînt cei mai receptivi şi astfel prin implicare activă promovează importanţa şi rolul înverzirii teritoriilor. Este cunoscut faptul că perioada de toamnă şi cea de primăvară oferă condiţii bune şi pentru acţiunile de salubrizare atît în curtea instituţiilor, cît şi în teritoriile adiacente, drumuri, parcuri,  etc.

Astfel elevii împreună cu diriginţii de clasă au plantat arbori, arbuşti, şi flori de toamnă (L.T.Grigoriopol-8 copaci de vişin, 3 nucari, 2 salcîmi; L.T.Doroţcaia-15 specii de arbuşti, 30 specii de crizanteme; L.T.Molovata-55 arbori de nuci, 30 arbori vişini, 40 stejari). Deoarece într-o singură zi nu poţi planta toate plantele dorite şi oferite, această acţiune naţională va continua.

Această acţiune comunitară de  imortanţă naţională a avut ca obiectiv participarea fiecăruia din noi la lucrările de protecţie a mediului şi marcarea  Zilei Naţionale a Înverzirii Plaiului Natal.

Deoarece într-o singură zi nu poţi planta toate plantele dorite şi oferite, această acţiune naţională va continua!

Ex.N.RozneriţaŞef CM DÎTS

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

De Ziua Naţională a Înverzirii - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta