Harta site-ului
Ajutor
De ziua Adormirii Maicii Domnului - Hramul s. Molovata Nouă
De ziua Adormirii Maicii Domnului - Hramul s. Molovata Nouă

  Pentru unii satul meu

  E un loc obișnuit.

  Pentru mine-i loc de cîntec,

  Într-un dor neobișnuit.

       Pentru unii loc de țară

           Rătăcit întîmplător.

            Pentru mine-i piatră rară

            Descîntată de izvor.

 La data de 28 august și respectiv 29 august, de ziua Adormirii Maicii Domnului, locuitorii satului Molovata – Nouă au sărbătorit Hramul localității. A fost o adevărată  sărbătoare nu numai pentru locuitorii satului Molovata-Nouă, dar și pentru oaspeții  cetățenilor de aici, mulți dintre ei sosiți în mod special acasă pentru a se întîlni cu cei dragi, de a-și mai aminti de anii copilăriei, școală, adolescență, tinerețe și munca depusă în  comun  întru prosperarea localității, a gospodăriei, de a aduce o căldură sufletească în inimile fiecăruia. De ,,Adormirea Maicii Domnului", biserica din localitate a oficiat slujbe, fiind ascultate de credincioși. În această zi, oamenii se fac parcă mai cuminți și mai buni la suflet. De asemenea, primăria, casa de cultură, specialistul în domeniul tineret pl. Cocieri, Muzeul de istorie și etnografie din satul Molovata-Nouă au pregătit mai multe surprize spectatorilor: spectacol teatralizat, jocuri sportive și distractive, dansuri, poezii și cîntece interpretate de copiii localității. Cu deosebită plăcere au fost ascultate piese, din străbuni culese, interpretate cu atîta dragoste de membrii Ansamblului Folcloric ,,Sălcioara" de pe lîngă Căminul cultural din sat. Pe lîngă partea concertistică, atmosfera de sărbgătoare a fost îmbogăţită şi prin expozițiile lucrărilor confecționate în cadrul atelierilor de lucru de pe lîngă Căminul cultural / pănuși, hîrtie, lentă, lucrări croșetate, brodate și expoziții de prosoape, banere și coșuri cu genericul ,,De la lume adunate și-napoi la lume date".  În fața Casei de cultură au fost organizate competiții, pentru  toţi doritorii, la tenis de masă, șah și dame, căștigătorilor locurilor I,II şi III li s-au oferit premii bănești. N-a lipsit în această zi   proba tradițională, practicată de ani de zile şi anume trînta și ridicarea greutății. Cîștigători la trîntă au fost: Beșleaga Eugen – cîrlan, Gaivas Vasile, Bahlacenco Eugen, iar la ridicarea greutății s-au plasat pe locul I - Isacov Iurii, Locul II- Andreev Marin și locul III - Cebotari Vladimir. S-au petrecut diverse jocuri sportive, dinamice, ștafete, competiții la care au participat copii detoate vîrstele, cei mai buni fiind  premiați cu cadouri și jucării. Anul acesta,  locuitorii au avut posibilitatea  de a procura bilete la lotereie și de a cîștiga unele lucruri și bunuri materiale de preț. În prima zi a evaluat interpretul  ADRIAN URSU și o formație de dansatori străini, iar a doua zi interpreta CAROLINA PREPELIȚĂ, care au cîntat cîntece  mult îndrăgite pentru oaspeții și locuitorii satului. În jurul orelor 21:00 au fost privite cu multă atenție și plăcere focurile de artificii. Sărbătoarea s-a sfîrșit cu un cuvînt de felicitare din partea primarului dl Oleg Gazea aducînd cuvinte calde și sincere urări de sănătate pentru fiecare locuitor al satului. Evenimentul a continuat cu tradiționala ,,Hora Satului" condusă de formația FAVORIT  și a doua zi de formația PRIETENIA, la care locuitorii au avut posibilitatea să se delecteze, să danseze și să se mişte după melodiile îndrăgite. Locuitorii satului aduc sincere mulțumiri primarului satului dlui Oleg Gazea și celor care au contribuit ca aceste două zile să fie o adevărată sărbătoare. Fie ca sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului să ne facă pe toți mai toleranți și mai deschiși unii faţă de alții, mai receptivi și mai responsabili față de prezentul și viitorul satului în care trăim, căci avem un sat cu oameni frumoși, harnici și buni la suflet.

                         ,, Să mă nasc încă o dată,

                              Tot aici aș vrea

                              La Nistru la mărgioară...

                              Scumpă Molovata mea."

                              La Mulți Ani Molovata – Nouă.

                                          Ana Iavița, Serviciul promovarea politicilor pentru tineret

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

De ziua Adormirii Maicii Domnului - Hramul s. Molovata Nouă - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta