Harta site-ului
Ajutor
Crearea Cluburilor de tineret în raionul Dubăsari
Crearea Cluburilor de tineret în raionul Dubăsari

La data de 28 mai curent, a avut loc o întrunire a Centrului multifuncţional pentru copii şi tineret  cu reprezentanţii Centrului Pro Comunitate şi tineri din 3 localităţi ale  raionului Dubăsari- Coşniţa, Doroţcaia şi Cocieri. Cu cuvînt de salut în vederea susţinerii şi promovării tinerilor care se implică activ în acest proiect a venit şi dl Preşedinte al raionului Dubăsari, Grigore POLICINSCHI, dlui a menţionat avantajele implementării de astfel de proiecte care sunt menite să contribuie la dezvoltarea comunităţii şi a celor mai importanţi actori ai societăţii- tinerii. 
Scopul acestei întruniri a fost prezentarea Asociaţiei Obşteşti Centrul ProComunitate, descrierea proiectului şi crearea Cluburilor de Tineret.  AO Centrul Pro Comunitate, cu suportul financiar al  Parteneriatului European pentru Democrație (EPD) și Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova lansează proiectul “Cluburi de Tineret”, care se va desfășura pe o perioadă de 6 luni. Proiectul are drept scop crearea a trei cluburi de tineret în raionul Dubăsari, în localitățile din stânga Nistrului aflate sub jurisdicția Republicii Moldova și dotarea acestora cu minimul necesar pentru funcționare. 
De asemenea, prin implementarea acestui proiect se urmăreşte desfășurarea focus-grupurilor pentru depistarea problemelor cu care se confruntă tinerii din stânga  Nistrului, realizarea instruirilor de dezvoltare a capacităților  de leadership în cadrul unei școli de vară cu tinerii din trei localități beneficiare, instruirea tinerilor în vederea inițierii și menținerii Cluburilor de Tineret, elaborarea Strategiei de Tineret pentru 5 ani  a raionului Dubăsari cu participarea actorilor interesați și a tinerilor. În cadrul activităților tinerii vor avea posibilitatea să interacționeze atât cu experți locali din domeniu cât și experți europeni care vor împărtăși experiența de cooperare a tinerilor cu autoritățile publice locale în vederea încurajării şi susţinerii inițiativelor locale şi de dezvoltare comunitară, precum şi participarea la luarea deciziilor.

                                 Doina Bolgari,

specialist principal domeniul tineret, platoul Coșnița

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Crearea Cluburilor de tineret în raionul Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta