Harta site-ului
Ajutor
"Copiii sunt florile vieţii. Dacă într-o societate florile sînt veştede, să nu aşteptăm un viitor rumen la faţă"
"Copiii sunt florile vieţii. Dacă într-o societate florile sînt veştede, să nu aşteptăm un viitor rumen la faţă"

Cu acest crez, Liceul Teoretic „Vlad Ioviţă” din comuna Cocieri raionul Dubăsari în perioada anului 2011 s-a iniţiat într-un proiect la propunerea Centrului Educaţional Pro Didactica. 
Ca rezultat instituţia a beneficiat de un grand cu titlu de donaţie condiţionată, în valoare de 5000 USD. Proiectul ce s-a implementat este sprijinit de „Fondul de urgenţă”, creat de George Soros pentru atenuarea efectelor negative ale crizei economice mondiale. Obiectivul proiectutlui „Comunităţi şcolare în acţiune” este Crearea condiţiilor pentru persistarea în şcoală a eleviilor din famiile social-vulnerabile.  Scopul propus de grupa de iniţiativă a fost: Crearea condiţiilor optime pentru motivare şi accesul elevilor din familiile social-vulnerabile la atelierul de consultanţă, ludoterapie şi informare. Respectiv, s-au create 3 ateliere pe interese: Editarea buletinului informativ „Clio-Info”; Compoziţii şi aplicaţii cu biser, Origami şi Laboratorul de lectură îmbinat cu activităţi ludice.Rezultatele scontate sînt de a implica cît mai mulţi elevi din familiile social-vulnerabile care constituie grupa de risc în activităţi extracuriculare, diminuarea fenomenului de izolare informaţională, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, exprimare, analiză, sinteză şi colaborare.  În perioada ce s-a scurs am putea face unele constatări: Copiii au frecventat cu plăcere aceste ateliere. Au fost cuprinşi în activităţile extracuriculare circa 72 copii din familiile social-vulnerabile ţi aproximativ 80 copii din liceu. Cadrele didactice au avut parte de un seminar de formare pentru activitatea cu copiii din familiile social-vulnerabile. Toate sesiunile şi suportul de literatură au fost de o utilitate enormă, binevenite şi interesante. Condiţiile optime create au produs clipe de satisfacţie copiilor, care îşi dezvoltă imaginaţia, îşi antrenează memoria şi atenţia. Acesta este un proces de revelaţie pentru ei cînd îşi văd realizate produsele finale.  Este important, că între copii a apărut interesul de competiţie şi climatul psihologic în instituţie şi în clasele de elevi a devenit mai favorabil pentru comunicarea copiilor din diferite medii sociale. În consecinţa implimentării adecvate a acestui proiect, se poate de cîştigat o continuitate pe o perioadă de 9 luni. Grupa de iniţiativă s-a străduit să obţină performanţe, pentru a lărgi spectrul activităţilor extracuriculare ce ar contribui la micşorarea numărului de copii din familii social-vulnerabile ce ar putea forma grupa de risc, dar totodată şi la îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a instituţiei.
Aurelia Ursul,сoordonatorul de proiect

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

"Copiii sunt florile vieţii. Dacă într-o societate florile sînt veştede, să nu aşteptăm un viitor rumen la faţă" - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta