Harta site-ului
Ajutor
Continuă Campania ”Un copil informat un copil protejat”
Continuă Campania ”Un copil informat un copil protejat”

Avînd în vedere specificul  perioadei de vacanță în care minorii își petrec mai mult timp fără supraveghere, circulă mai intens pe drumurile publice și pot fi implicați mai ușor în accidente rutiere, altercații, infracțiuni, în calitate de victime sau autori, polițiștii au intensificat activitățile specifice și de prevenire, pentru cresterea siguranței  în unitățile de învățamînt.
Astfel,  în cadrul campaniei de prevenire a delicvenței juvenile și a victimizării  minorilor  în perioada vacanței de iarnă, la data de 20 decembrie curent, angajaţii Secției Securitate Publică a Inspectoratului de poliție Dubasari le-au explicat copiilor de ce este important ca fiecare cetățean să respecte legile, dar și ce trebuie să facă dacă se întîmplă să fie victime ale infractorilor.
Polițiștii au fost prezenți în mijlocul elevilor de la Gimnaziul satului Ustia, alaturi de care au dezbătut o serie de probleme cu care copiii se pot confrunta și împreună au identificat soluții pentru prevenirea delincventei juvenile și a victimizării minorilor.
Astfel, 29 de elevi ai clasei a VIII-a au primit informații privind siguranța rutieră sau în afara locurilor special amenajate pentru joacă, riscurile la care se pot expune în lumea virtuală etc., precum  și modalități de autoprotecție în diverse situații, dar și cazuri de delicvență juvenilă sau compartimente antisocial sancționate de lege.
De asemenea, oamenii legii le-a oferit copiilor pliante cu informații preventive privind securitatea elevilor pe timpul vacanței de iarnă.
IP Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Continuă Campania ”Un copil informat un copil protejat” - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta