Harta site-ului
Ajutor
Consiliul raional Dubăsari vă invită la Festivalul Internațional de Dans Popular
Consiliul raional Dubăsari vă invită la Festivalul Internațional de Dans Popular

În perioada 29-30 aprilie inclusiv, raionul Dubăsari va găzdui Festivalul Internațional de Dans „DANSUL VETRELOR NISTRENE”, manifestare culturală, organizată de Consiliul Raional Dubăsari  în parteneriat cu Primăria Coșnița, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău  .
Festivalul este unul din importantele evenimente culturale din Republica Moldova, ce se va desfășura cu participarea plenară a unor colective artistice cu interpreți de prestanță din Republica Moldova, Ucraina, România, Bulgaria.
Festivalul „DANSUL VETRELOR NISTRENE”, care va include parada costumelor și spectacol muzical coregrafic include o varietate largă de genuri ale artei coregrafice populare și va fi organizat Sâmbătă, 29 aprilie începând cu orele 15:00 (parada) orele 17:00 (concert) în Casa raională de cultură s. Coșnița și Duminică, 30 aprilie în Casa de cultură s. Molovata începând cu orele 15:00 (parada) orele 17:00 (concert) .
Manifestarea în cauză este menită să contribuie la promovarea valorilor spirituale universale, perfecționarea măiestriei interpretative a copiilor, adolescenților din instituțiile de învățământ artistic, căminele culturale, cercuri de dans din cadrul instituțiilor, organizațiilor atât din partea dreaptă a Nistrului, cât și din partea stângă a Nistrului din Republica Moldova și din străinătate, familiarizând publicul spectator din zonă cu evenimente coregrafice performante ale grupurilor de dans din țară și de peste hotare, înviorând viața social-culturală a cetățenilor din raionul Dubăsari.
Festivalul va contribui semnificativ la promovarea repertoriului formațiilor, grupurilor coregrafice din zona specifică nistreană, ceea ce va duce nemijlocit la valorificarea și promovarea dansului autentic de pe valea Nistrului.
Printre obiectivele Festivalului se înscriu promovarea talentelor autohtone și a creațiilor coregrafilor din zona dată, organizarea și prezentarea unui șir de spectacole în localitățile din raionul Dubăsari, situat în zona de securitate a Republicii Moldova.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul raional Dubăsari vă invită la Festivalul Internațional de Dans Popular - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta