Harta site-ului
Ajutor
Competiții republicane între nevăzători și slabvăzători, ediția anului 2018
Competiții republicane între nevăzători și slabvăzători, ediția anului 2018

În acest an, sportivii slabvăzători din raionul Dubăsari au participat din nou la competiții republicane între nevăzători și slabvăzători organizate de Asociația Obștească ,,Asociația Nevăzătorilor din Moldova” (AO ANM), Federația Sportivilor Nevăzători din Moldova în comun cu Consiliul Raional Hîncești și Consiliul Raional Călărași.
În perioada 26-29 iulie 2018, delegația sportivă a Organizației Teritoriale Dubăsari a AO ANM a participat la Campionatul Național la Turism Sportiv și Orientare în Spațiu care s-a desfășurat la tabăra din apropierea mun. Hîncești. 16 echipe din raioanele republicii au participat la probele sportive propuse de către organizatori și arbitrate de colegiul de arbitri ai Clubului Sportiv ,,GALATA”, arbitru principal Lilia Golovei. Cu toate că sîmbătă, (a treia zi) a plouat practic toată ziua, campionatul s-a desfășurat în terminii stabiliți. Membrii delegației sportive ai OT Dubăsari au avut parte de o experință deosebită și au primit o doză mare de entuziasm. Cu Cortul Pavilon donat de sponsorul SRL ,,MAURT” și folosit ca bucătărie, sau simțit comfortabil și egali cu membrii delegațiilor organizațior teritoriale participanți la acest campionat.
În scopul popularizării și propagării pescuitului sportiv între nevăzători și slabvăzători ca mijloc de odihnă activă și reabilitare prin sport, în perioada 08-10 august 2018, pe malul lacului din com. Rădeni raionul Călărași s-a desfășurat Competițiile republicane la pescuit sportiv între nevăzători și slabvăzători.  La aceste competiții au participat  48 sportivi din 24 organizații teritoriale. Din partea Organizației Teritoriale Dubăsari au participat dl Petru Urîtu, sportiv cu dizabilitate sever, dl Alexandru Maximciuc, sportiv cu dizabilitate accentuat, Anatolii Naghiț, reprezentantul OT Dubăsari a AO ANM.      
După fiecare etapă sa apreciat după cîntar cît pește a prins fiecare participant aparte și sumativ pe echipă. În etapa I echipa organizației teritoriale Dubăsari a prins pește 2,470 kg., în etapa II a prins pește 0,700 kg. În total cantitatea pește 3,170 kg. Astfel echipa s-a plasat pe locul 8.
Ne-a bucurat mult susținerea acordată, în organizarea deplasării tur-retur, procurarea muniției și hrana participanților la aceste competiții, de ÎM ,,Piața Centrală”, ÎM ,,DALMORS-GRUP” SRL, SRL ,,MAURT” și Consiliul Raional Dubăsari pentru ce le aducem sincere mulțumiri.
 
                                                                                                                                                    Anatolii NAGHIȚ
                                                                                                                                                                              Președintele OT Dubăsari                                                                                                                                                                                              a AO ANM  

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Competiții republicane între nevăzători și slabvăzători, ediția anului 2018 - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta