Harta site-ului
Ajutor
Școala tânărului specialist
Școala tânărului specialist

Un principiu praxiologic precizează că un lucru bine făcut este mai întâi un lucru bine gândit, anticipat. În aceeaşi direcţie, T. Kotarbinski susţine că, înainte de a merge pe un drum, trebuie să-l vezi. Astfel, la data de 29 octombrie 2019, în incinta gimnaziului Pîrîta, Direcția învățământ general Dubăsari, a organizat primul seminar teoretic cu tinerii specialiști din instituțiile de învățământ „Proiectarea, organizarea și desfășurarea demersului educațional conform prevederilor Curriculumului școlar”.
Tinerii specialiști, prezenți la seminarul dat, au lucrat asupra proiectării didactice sau designului instrucţional care reprezintă un demers complex şi sistematic, de fixare mentală a paşilor, de anticipare a desfăşurării activităţii instructiv-educative. Au conștientizat că la nivel macro, proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ presupune anticiparea ansamblului acţiunilor şi operaţiilor în cadrul activităţilor de instruire şi educare, în vederea asigurării funcţionalităţii acestuia din punct de vedere managerial şi strategic.
S-a lucrat asupra proiectului de lecţie care este un instrument de lucru pentru profesor, ce prezintă scenariul activităţii ce urmează a fi desfăşurată.
În practica educaţională, nu se lucrează cu o structură unică a proiectelor, ci se utilizează multiple variante de proiecte.
Totodată, s-a menționat faptul că în teoria şi practica pedagogică se întâlnesc diferite modele,  variante de proiecte de unităţi de învăţare. Aceasta nu este (nu trebuie să fie) un impediment pentru cadrul didactic tânăr specialist, care poate fi el însuşi creatorul unui model specific, aparte. Important este ca varianta propusă să fie utilă / utilizabilă.
 
Svetlana ISAICUL,
șef Centru metodic, DÎG

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Școala tânărului specialist - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta