Harta site-ului
Ajutor
Campania națională ,,O casă protejată-o viață salvată” în s. Pîrîta
Campania națională ,,O casă protejată-o viață salvată” în s. Pîrîta

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI la începutul acestui an a lansat Campania Naţională privind prevenirea incendiilor şi intoxicaţiilor în sectorul locativ cu sloganul „O CASĂ PROTEJATĂ – O VIAŢĂ SALVATĂ”, care prevede dotarea locuințelor cu detectoare de fum, în scopul contracarării cauzelor care duc la producerea incendiilor provocate, în mare parte, de sobele defecte.  
Scopul acţiunii este de a preveni producerea incendiilor, dar și intoxicațiile cu gaze toxice emanate în urma procesului de ardere, iar în urma instalării detectoarelor, numărul incendiilor cu urmări fatale se vor reduce.
Detectoarele de fum vor fi montate în casele oamenilor cu risc de incendii și intoxicații cu monoxid de carbon. Prioritar sunt familiile cu mulți copii, oamenii în etate, persoane cu dizabilități, dar și  cei țintuiți la pat.
Această iniţiativă a fost salutată şi apreciată de către autorităţile locale, unde au reuşit să achiziţioneze instalaţiile de detectoare a fumului toxic.
În raionul Dubăsari primele detectoare au fost instalate pe parcursul lunelor ferbruarie - martie curent în localităţile Ustia şi Holercani.
Ieri, 31 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a continuat  Campania Naţională privind prevenirea incendiilor şi intoxicaţiilor în sectorul locativ cu sloganul "O CASĂ PROTEJATĂ - O VIAȚĂ SALVATĂ" în raionul Dubăsari,  în localitatea Pîrîta, unde salvatorii și pompierii Secţiei situaţii excepţionale Dubăsari au mers în casele oamenilor pentru a instala detectoarele de fum, iar oamenii au beneficiat de instruiri în domeniul antiincendiar, întreţinerii corecte a acestor instalaţii, întru prevenirea tragediilor.
În caz de o situaţie de urgenţă apelaţi apelul unic pentru situaţii de urgenţă 112 !!!
Secția situații excepționale

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Campania națională ,,O casă protejată-o viață salvată” în s. Pîrîta - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta