Harta site-ului
Ajutor
Bursa Președintelui pentru merite deosebite la Liceul Teoretic Holercani
Bursa Președintelui pentru merite deosebite la Liceul Teoretic Holercani

Meritele, munca asiduă și calitățile excelente mereu sunt apreciate la elevii dotați. Astfel, la data de 21 februarie curent, Președintele raionului Dubăsari dl Grigore Policinschi împreună cu dna Larisa Brăduceanu, șef DÎTS, au înmînat bursa președintelui pentru cei mai capabili și harnici elevi ai Liceului Teoretic Holercani.  Respectiv, printre cei mai norocoși au fost 6 elevi.
Dl Grigore Policinschi a apreciat capacitățile deosebite ale elevilor, înmînîndu-le alocațiile bănești urmate de felicitări și urări de bine pe viitor. Totodată, dumnealui a menționat importanța acestei burse și faptul că este foarte bine ca fiecare elev să ajungă la cel mai înalt nivel pentru a fi un exemplu pentru colegi și motiv de mîndrie atît pentru părinți cît și pentru profesori, dar și pentru conducerea raionului care mereu îi susține și îi promovează. 
Datorită bursei, tinerii se simt motivați să se mențină pe cea mai înaltă treaptă, iar atmosfera care a fost creată a afișat pe chipurile elevilor mulțumire, stimă de sine și plăcere. Toți elevii premianți și conducerea liceului dl Soltan Alexei, au mulțumit dlui Președinte pentru această acțiune, obiectivele căreia sunt: motivarea, aprecierea, sprijinul și susținerea generației tinere. 

Centrul multifuncțional pentru copii și tineret

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Bursa Președintelui pentru merite deosebite la Liceul Teoretic Holercani - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta