Harta site-ului
Ajutor
Agheasmă în casele creştinilor ortodocşi
Agheasmă în casele creştinilor ortodocşi

La data de 19 ianuarie curent, Bisericile ortodoxe au deschis larg uşile  pentru creştinii dornici de a sfinţi apele în scopul izbăvirii păcatelor. În comuna Coşniţa, oamenii au dat dovadă de credinţă religioasă puternică întrucît prezenţa lor a vorbit de la sine. Părintele Veaceslav a efectuat un ritual prin care a acordat apei un caracter sacru, curat. Persoanele de toate vîrstele au stat cu lumînările aprinse pînă la sfîrşitul slujbei religioase şi au primit binecuvîntarea lui Dumnezeu prin rugăciune. Ca mulţumire pentru respectarea acestei sărbători fiecare creştin în parte a fost stropit cu apă sfîntă astfel fiind mîntuiţi de păcate.
La sfîrşitul îndeplinirii solemne de către preot a ritualurilor prevăzute, oamenii de bună credinţă au luat acasă apa făcătoare de minuni, pentru a sfinţi casele, gospodăriile, grădinile, etc. Mai mult sau mai puţin importante au fost aprecierile creştinilor la finele serviciului divin unde fiecare a susţinut într-un glas că simt o uşurare şi că nu le rămîne nimic altceva decît să păstreze această stare creştinească.

Lilia Stratenco, redactor

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Agheasmă în casele creştinilor ortodocşi - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta