Harta site-ului
Ajutor
Activitatea Inspectoratului de poliție Dubăsari apreciată de conducerea raionului
Activitatea Inspectoratului de poliție Dubăsari apreciată de conducerea raionului

Astăzi, 18 decembrie curent, Președintele raionului Dubăsari a participat la ședința de bilanț a Inspectoratului de poliție Dubăsari, la invitația dlui Dorin Bînțu, șef al IP Dubăsari. În cadrul ședinței, conducerea inspectoratului, efectivul, au prezentat rezultatele activității realizate pe parcursul anului 2018.
Ședința a fost deschisă de dl Bînțu, care a vorbit despre faptul că ,,activitatea Inspectoratului, pe parcursul anului, a fost concentrată asupra organizării și îndeplinirii sarcinilor înaintate de către conducerea MAI și IGP. În mare parte accentul este pus pe demascarea  grupărilor criminale, combaterea traficului de ființe umane și narcomaniei, menținerea securității publice, etc”.
Activitatea Inspectoratului de poliție Dubăsari este una specifică față de celelalte inspectorate din țară, motivul fiind amplasarea geografică a raionului și anume ține de asigurarea securității cetățenilor de pe malul stâng al râului Nistru, inclusiv menținerea teritorial-administrativă a raionului în partea de est.
Dacă e să ne referim la structura IP Dubăsari, acesta este împărțit în 3 sectoare de poliție: Nr.1 ,,Holercani” (posturile Ustia, Holercani, Marcăuți, Oxentea și Molovata); Nr.2 ,,Coșnița” (posturile Coșnița, Doroțcaia, Pîrîta și Pohrebea) și Nr.3 ,,Cocieri” (posturile Cocieri, Molovata Nouă, Vasilievca, Corjova și Roghi).
Un alt element important ce a marcat anul 2018 face referire la implementarea cu succes, în teritoriul deservit, a proiectelor inițiate de IGP ,,Sector de Supraveghere de Vecinătate”, ,,Bunicii Grijulii” și ,,Aleea Siguranței”.
De asemenea, este de menționat faptul că angajații IP Dubăsari s-au implicat activ și la realizarea Campaniilor ,,Fii atent la Trecere”, ,,O jucărie pentru zâmbetul copiilor” și ,,Copil școlarizat-copil Protejat”, în cadrul celei din urmă, cu aportul colaboratorilor IP Dubăsari, 33 copii din 19 familii defavorizate au fost asigurați cu rechizite școlare.
Necătând la informarea permanentă a cetățenilor asupra criminalității, prin intermediul Buletinului informativ ,,Dubăsărenii”, unde au fost publicate 27 materiale și a paginii web dubasari.md - 62 articole, totuși în raion au fost înregistrate 162 crime, descoperite și remise procurorului 135, date ce denotă că comparativ cu perioada analogică anului trecut se constituie  o diminuare a criminalității de 31,36%.
La finele ședinței, Președintele raionului Dubăsari, domnul Grigore Policinschi, a salutat prezența angajaților, remarcând eforturile depuse pentru obținerea rezultatelor prezentate în raport și venind cu unele recomandări față de polițiști de a păstra și în continuare conlucrarea cu administrațiile publice locale, cu serviciile desconcentrate și descentralizate din teritoriu.
În urma analizei rezultatelor prezentate în raport, IP Dubăsari și-a stabilit un șir de priorități necesare de implementat pe parcursul anului 2019 cu referire la scăderea nivelului infracțional, îmbunătățirii comunicării între cetățeni, apl și poliție, amplificării sentimentului de siguranță, creșterii nivelului de încredere și formarea unei imagini pozitive despre polițiști în rândul cetățenilor, promovarea parteneriatului de colaborare cu societatea civilă, etc.
 
Marina LUPAȘCO,
șef Serviciu informare și transparență

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Activitatea Inspectoratului de poliție Dubăsari apreciată de conducerea raionului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta