Harta site-ului
Ajutor
Activitate interactivă cu delegaţia din Federaţia Rusă
Activitate interactivă cu delegaţia din Federaţia Rusă

„Unde-am zis întâi cuvântul
Şi-am simţit sub tălpi pământul,
Unde-i soarele mai mare
Şi măicuţa ce mă are,
Unde ochiul mi se pierde
Între şes şi codru verde,
Unde-i bolta mai albastră -
Acolo e ţara noastră.”
Ţara noastră”       
Vasile Alecsandri.
    La data de 17 august curent, în incinta Bibliotecii publice raionale Dubăsari, s-a desfăşurat masa rotundă cu genericul „Semnificaţia şi importanţa simbolurilor de stat” cu participarea tinerilor din Federaţia Rusă care se odihnesc în Centrul de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia”. Activitatea a fost organizată în cadrul unui program extins, realizat pentru tinerii ce ne-au vizitat instituţia, motto-ul acesteia fiind ”Comunicăm, cântăm –pacea promovăm” .
Programul manifestaţiei a inclus o incursiune în istoria bibliotecii, activitate de ice-breaking, vizionarea filmuleţelor despre locurile pitoreşti ale ţărişoarei noastre şi a raionului Dubăsari, prezentarea  Power Point a simbolurilor naţionale şi a faptelor vitejeşti ale celui mai cunoscut voievod din  istoria ţării noastre - domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Am rămas plăcut  surprinşi de ideea oaspeţilor ruşi de a viziona împreună două filmuleţe despre activităţile  pregătite pentru tinerii din regiunea Vladimir şi din oraşul Sobinsc.
Spre sfârşit, tinerii au făcut o paralelă între personalităţile marcante din istoria Rusiei, au participat activ la discuţii şi au dat dovadă de cunoştinţe temeinice despre istoria şi cultura plaiului natal. Tinerii şi educatorii au primit în dar pixuri şi cănuţe cu logo-ul Bibliotecii publice raionale şi porumbei confecţionaţi manual, ei fiind simbolul păcii dar şi mascota activităţii desfăşurate.
Mulţumim doamnei Maria Perciuleac - şef Direcţie cultură şi turism Dubăsari, angajaţilor Casei raionale de cultură, a bibliotecii publice din s. Coşniţa şi profesorilor Şcolii de arte s.Coşniţa pentru susţinerea şi realizarea cu succes a activităţii. Suntem profund onoraţi că datorită suportului Preşedintelui raionului Dubăsari, domnului Grigore Policinschi şi a vicepreşedintelui raionului, doamnei Maria Jimbei, a consilierilor raionali, avem prilejul de  primi oaspeţi de peste hotare, de a lega noi prietenii, de a extinde spectrul serviciilor acordate de către instituţia noastră de cultură.
Tatiana Banaga - bibliotecar,
 Biblioteca publică raională Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Activitate interactivă cu delegaţia din Federaţia Rusă - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta