Harta site-ului
Ajutor
A demarat Programul raional de întreținere a drumurilor locale din raionul Dubăsari !
A demarat Programul raional de întreținere a drumurilor locale din raionul Dubăsari !

Lucrările de întreținere a drumurilor publice locale de interes raional, planificate pentru perioada anului 2018, au startat cu întârziere, din cauza tergiversării procedurii de achiziție, care a fost inițiată de mai multe ori și din lipsa ofertelor, care într-un final a fost realizată cu succes la 14 septembrie curent.
La 1 octombrie, în urma inspectării drumurilor de către membrii comisiilor de specialitate, au fost determinate volumele de lucrări și cantitățile de materiale necesare pentru realizarea Programului raional de întreținere a drumurilor locale în localități.
Implementarea Programului sus-menționat, ce prevede reparația drumurilor, a startat cu platoul Coșnița.
Datorită mobilizării eforturilor și conlucrării reprezentanților administrațiilor publice locale de nivelul I și II, în perioada 1-18 octombrie curent, s-a reușit asfaltarea mai multor porțiuni de drum - accese la instituțiile de menire socială din teritoriu, printre care: Casa de cultură raională, Casa comunitară din Doroțcaia, Liceul teoretic Doroțcaia, Oficiul Medicilor de familie Pohrebea, inclusiv și lucrări de plombare a drumurilor locale de interes raional.
La ziua de azi, continuă lucrările pe ultima porțiune de drum L425 Pîrîta-Coșnița, din s. Pîrîta, care urmează a fi finalizate în decursul săptamânii viitoare.
Totodată, la 19 actombrie, au demarat lucrările de întreținere a drumurilor locale de inters raional pe platoul Cocieri, drumul L423 Dubăsari-Cocieri-Roghi.
Urmează  să ne dorim cât mai multe zile prielnice, pentru a reuși să realizăm lucrările planificate la toate drumurile locale din raionul Dubăsari, pregătirea acestora pentru perioada rece a anului ce va contribui la siguranța participanților în traficul rutier.
 
Aliona SIROTILO,
specialist în dezvoltarea gospodăriei comunale și drumuri

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

A demarat Programul raional de întreținere a drumurilor locale din raionul Dubăsari ! - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta