Harta site-ului
Ajutor
A demarat operaţiunea „Grija”
A demarat operaţiunea „Grija”

 În scopul protecţiei copiilor  aflaţi în vacanţa prilejuită Sfintelor sărbători de Paștie, Inspectoratul General al Poliției, desfășoară în perioada 19 – 28 aprilie 2014, pe întreg teritoriu ţării, operaţiunea specializată „Grija”.                         Potrivit statisticilor, pe parcursul vacanţei şcolare, de regulă, se atestă o creştere a numărului minorilor traumatizaţi în rezultatul accidentelor rutiere şi altor incidente, inclusiv fiind înregistrată o creştere a diverselor încălcări a ordinii de drept, admise de copii şi adolescenţi, precum şi împotriva acestora.
       Astfel, Biroul Siguranță Copii al Secției Securitate Publică a IP Dubasari   recomandă părinţilor:
– nu lăsaţi copiii fără supraveghere acasă (îndeosebi pe cei mici);
– instruiţi copiii să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute;
– atenţionaţi copiii să nu urce  în automobilul unor persoane necunoscute;
– nu permiteţi copiilor să se joace în preajma carosabilului;
– nu lăsaţi copiii să iasă în stradă sau la joacă cu bunuri de preţ (cercei, lănţişoare, inele din aur, telefoane mobile etc.)

 

Ruslan Rotaru,
Inspector Superior al Biroului Siguranță Copii

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

A demarat operaţiunea „Grija” - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta