Harta site-ului
Ajutor
Vizita de lucru a Serviciului de asistenţă psihopedagogică în instituţiile preuniversitare
Vizita de lucru a Serviciului de asistenţă psihopedagogică în instituţiile preuniversitare

În perioada 13-16 martie curent, Serviciul de asistenţă psihopedagogică a vizitat instituţiile de învăţământ preuniversitar: L.T. „Ştefan cel Mare” Molovata şi L.T. „Ion Creangă” Coşniţa, în scopul reevaluării complexe şi multidisciplinare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale cărora li s-a oferit sprijin personalizat şi individualizat conform particularităţilor individuale şi caracteristicilor deficienţei.
Conform demersului, parvenit din partea instituţiilor date, au fost reevaluaţi 16 elevi. Specialiştii SAP au monitorizat progresele cognitive ale elevilor cu cerinţe educaţionale speciale care studiază în baza programelor educaţionale individualizate, venind şi cu careva propuneri concrete de perfecţionare a acestora. În cadrul vizitei specialiştii au acordat asistenţă metodologică cadrelor didactice pentru a exclude imperfecţiunile care rămân a fi identificate, au discutat cu părinţii copiilor reevaluaţi despre punctele slabe în domeniul cognitiv şi socio-emoţional, oferind sfaturi, recomandări pentru dezvoltarea lor continuă.
Cerinţele educaţionale speciale (CES), sunt acele cerinţe care derivă din nevoile speciale ale unor persoane, generate de existenţa unor disfuncţii la nivel intelectual, sensorial, fizic, psiho-afectiv, socio-economic, cultural. Disfuncţiile existente, oricare ar fi natura lor, împiedică elevul să răspundă într-un mod satisfăcător cerinţelor şcolare. Eşecul şcolar atrage după sine şi perturbări în sfera emoţională, sentimente de inferioritate, stimă de sine scăzută; datorită frustrării apar deseori comportamente deviante în relaţiile cu colegii şi profesorii şi situaţia acestor elevi se deteriorează tot mai mult, eşecul la învăţătură fiind însoţit de eşecul de integrare socială.
Elaborarea Planului Educaţional Individualizat, curriculum-ului adaptat sau modificat, permite fiecărui copil să avanseze în ritmul său şi să-şi dezvolte abilităţile necesare, fiind tratat în funcţie de capacităţile sale de învăţare. Pentru aceasta este nevoie ca formularea obiectivelor, stabilirea conţinuturilor instruirii, modalităţile de transmitere a informaţiilor în clasă şi evaluarea elevilor să se facă diferenţiat. Este îmbucurător faptul că elevii cu dificultăţi de învăţare primesc ajutor din partea cadrelor didactice în vederea adaptării, integrării şi devenirii lor ca şi ceilalţi elevi – cu succese şi insuccese, cu realizări şi ratări dar şi cu rezultate încurajatoare. Educaţia incluzivă îi permite copilului cu CES să trăiască alături de ceilalţi copii, să desfăşoare activităţi comune, dobândind abilităţi, indispensabile pentru o viaţă cât mai apropiată de cea a valizilor, pentru o adecvată inserţie socială.
Aş vrea să menţionez că, datorită colaborării specialiştilor Serviciului de asistenţă psihopedagogică cu preşedinţii Comisiilor multidisciplinare şcolare, cu membrii echipelor PEI, cu cadrele didactice de sprijin, instituţiile de învăţământ preuniversitar au reuşit să facă faţă provocărilor în realizarea incluziunii, profesorii aplică cu succes tehnologii moderne în procesul educativ şi a incluziunii socio-educaţionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în şcoală şi comunitate. Cu certitudine, instituţiile de învăţământ din raion au devenit integratoare prin faptul că, promovând o pedagogie centrată pe copil, s-au adaptat la particularităţile elevilor cu CES, devenind adevărate şcoli pentru toţi.

Irina Potoroca,
pedagog preuniversitar Serviciu de asistenţă psihopedagogică

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Vizita de lucru a Serviciului de asistenţă psihopedagogică în instituţiile preuniversitare - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta