Harta site-ului
Ajutor
Unele persoane vor beneficia de ajutor material de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi
Unele persoane vor beneficia de ajutor material de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

În fiecare an, la data de 3 decembrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor cu dizabilităţi. Această zi a fost adoptată de  Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1992, pentru a motiva populaţia să înţeleagă efectele dizabilităţilor şi a combate discriminarea, dorind astfel, ca întreaga lume să devină mai responsabilă în ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilități în societate.
În scopul susținerii materiale a persoanelor cu dizabilități, la 23 noiembrie curent, Consiliul de administrație al fondului local de susținere socială a populației Dubăsari s-a convocat în ședință, prezidată de către dna Maria JIMBEI, vicepreședintele raionului Dubăsari.
În cadrul ședinței, au fost examinate 395 dosare a persoanelor cu dizabilități, care au cele mai acute necesități și fac parte din următoarele categorii:
Nr.Categoria FRNr. beneficiarilor
1Persoană cu dizabilitate severă107
2Persoană cu dizabilitate accentuată232
3Persoană cu dizabilitate medie10
4Familii cu copii cu dizabilități46
TOTAL395
 
Astfel,  prin Decizia nr. 19 din 23.11.2017, Consiliul de administrație al fondului local de susținere socială a populației a decis acordarea ajutoarelor materiale unice în mărime de 500 lei pentru fiecare titular menționat mai sus, total 197700 lei.  
Totodată, au fost examinate 10 cereri pentru acordarea ajutorului material: 5 dintre acestea fiind familii cu copii, cu scopul procurării încălțămintei și îmbrăcămintei de iarnă; 4 - persoane ce suferă de maladii oncologice și o persoană cu tuberculoză. Suma totală alocată constituie 9400 lei.
Direcția asistență socială și protecția familiei Dubăsari recomandă familiilor defavorizate și cu probleme grave de sănătate să se adreseze la asistentul social din localitate pentru a depune setul de acte confirmative. 
 
Tatiana IVANOV, specialist – coordonator
în administrarea ajutorului material

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Unele persoane vor beneficia de ajutor material de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta