Harta site-ului
Ajutor
Tinerii oaspeți din Federația Rusă în vizită la Școala sportivă raională
Tinerii oaspeți din Federația Rusă în vizită la Școala sportivă raională

Ieri, la data de 17 august curent, tinerii activi din Federația rusă din orășelul Sobinca care se odihnesc în Centrul de odihnă pentru copii și tineret „Prietenia”, au vizitat Școala sportivă raională din s. Pîrîta, unde totodată au participat la competițiile sportive care s-au desfășurat la probele: Volei, Tenis de masă, Șah și dame. Acești copii au fost însoțiți și conduși de către vicepreședintele raionului dna Maria Jimbei și șef Direcție învățământ general dna Larisa Braducean. Oaspeții au fost întâmpinați de către antrenori-profesori și directorul școlii dl Vasile Nagalisov. În discuții s-a adus la cunoștință în ce an a fost fondată (în 2006 la inițiativa Președintelui raionului dl Grigore Policinschi) având în programul ei de instruire 10 probe. De asemenea, s-a pus accentul pe meritele de performanță ale antrenorilor Nicolae Gazea, Andrian Gherlac. ,,Avem discipoli al căror nume răsună și peste hotarele țării noastre datorită rezultatelor obținute la nivel național și internațional" a menționat directorul școlii sportive.
Între competițiile cu caracter creativ, în timpul pauzei, tinerii au avut ocazia să vadă și o demonstrație de Karate-Shotokan, care a fost foarte bine pregătită și prezentată de către discipolii școlii sportive din com. Molovata Nouă antrenați de maiestru în sport dl Nicolae Gazea. Totodată, tinerii au vizitat și sala de kickboxing, care este instalată cu diferite trenajoare, inventar necesar și un ring. ,,Acest ring este proaspăt instalat, este un ring foarte bun unde copiii la proba dată fac antrenamente de calitate înaltă" a menționat antrenorul școlii sportive dl Andrian Gherlac. La aceste probe s-au demonstrat abilități de luptă și sparinguri, aducând la cunoștință că acești discipoli prezintă țara noastră la Campionatele Europene și Mondiale. La finele întâlnirii toți oaspeții au fost serviți cu înghețată și câte o sticluță cu apă.
 
                                                                                  Mihai IAVIȚA,
Direcția învățământ general 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Tinerii oaspeți din Federația Rusă în vizită la Școala sportivă raională - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta