Harta site-ului
Ajutor
S-A FINISAT SESIUNEA DE BAZĂ A EXAMENELOR DE ABSOLVIRE ...
S-A FINISAT SESIUNEA DE BAZĂ A EXAMENELOR DE ABSOLVIRE ...

Examenele de absolvire a gimnaziului/liceului s-au desfăşurat în perioada 02 – 16 iunie 2017. S-a încheiat sesiunea de bază a examenelor de absolvire a liceului şi a gimnaziului. Absolvenţii treptelor gimnaziale au susţinut examene la: Matematică, Limba de instruire, Istoria românilor şi universală. Absolvenţii liceeni din raionul Dubăsari au susţinut examene la: Limba şi literatura română (alolingvi), Limba străină (franceză, engleză), Limba de instruire (română şi rusă), disciplina de profil pentru realişti – Matematica, iar pentru umanişti – Istoria românilor şi universală şi disciplinele la solicitare: Matematica (umanişti), Istoria românilor şi universală (realişti), Geografia, Chimia, Biologia, Fizica. Examenele la treapta liceală s-au desfăşurat în Centrele de Bacalaureat cu supraveghere video.
În sesiunea 2017 examenele la treapta gimnazială au fost susţinute de 297 de candidaţi la Limba de instruire şi Matematică şi 298 de candidaţi la Istoria românilor şi universală. Toţi absolvenţii au luat note pozitive la toate disciplinele de studii. Toate probele de examen au fost organizate în scris, în baza testelor elaborate de către colaboratorii Agenţiei pentru Curriculum şi Evaluare din cadrul Ministerului Educaţiei. Din cei 298 de candidaţi 5 absolvenţi sunt cu cerinţe educaţionale speciale, care au primit teste speciale, conform nivelului de cunoştinţe la disciplinele de studiu. În sesiunea de bază nu au fost admişi la examene de absolvire a gimnaziului 2 candidaţi. 
 Rezultatele la treapta gimnazială sunt următoarele: 
Matematica: Au participat în sesiunea de bază 297 de candidaţi, media 7,57, calitatea 50% şi reuşita- 100%.
Limba de instruire: Au participat în sesiunea de bază 297 de candidaţi, media 7,29, calitatea 48% şi reuşita- 100%.
Istoria românilor şi universală: Au participat în sesiunea de bază 298 de candidaţi, media 7,86, calitatea 64,5 % şi reuşita- 100%.
Doi elevi nu au participat în sesiunea de bază la examenele de Matematică şi Limba şi literatura română din motiv de boală. Ofertele, pentru sesiunea suplimentară, din partea preşedinţilor Comisiilor locale deja au fost prezentate. În sesiunea suplimentară vor susţine examenele 2 candidaţi.
Actele ce confirmă absolvirea ciclului gimnazial permit absolvenţilor înmatricularea în licee, şcolile de meserii, colegii, iar absolvenţii liceeni pot fi înmatriculaţi în instituţiile anterior nominalizate şi în învăţământul superior, absolvenţilor li se permite de a opta la studii într-o instituţie de învăţământ care le va asigura un viitor la care aspiră. Munca pe care au depus-o elevii în cei nouă şi doisprezece ani de studii asigură soarta fiecărui absolvent.
Azi, 23 iunie 2017, preşedinţii Comisiilor locale au ridicat testele pentru absolvirea gimnaziului, iar la 26 iunie, Direcţia Învăţământ General va ridica de la Centrele republicane de verificare rezultatele de la examenele de absolvire a liceului şi la 27 iunie rezultatele vor fi afişate în Centrele de Bacalaureat. Candidaţii vor avea posibilitatea de a-şi analiza testele şi de a depune cereri pentru contestare. Depunerea cererilor pentru contestarea testelor de bacalaureat se va efectua timp de 48 de ore. Toţi absolvenţii rămân în aşteptarea rezultatelor muncii depuse în perioada studiilor.

Violeta Nakai, DÎG, Şef 
Secţie politici educaţionale 
şi management economic

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

S-A FINISAT SESIUNEA DE BAZĂ A EXAMENELOR DE ABSOLVIRE ... - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta