Harta site-ului
Ajutor
Parteneri români într-o vizită de lucru în raionul Dubăsari
Parteneri români într-o vizită de lucru în raionul Dubăsari

În temeiul şi întru realizarea Acordului de colaborare încheiat între Consiliul raional Dubăsari şi Consiliul Judeţean Buzău, cu o vizită de lucru în raion, pe data de 7 iulie 2016, s-a aflat preşedintele CJ Buzău, dl Petre Emanoil Neagu, însoţit de mai mulţi specialişti din cadrul structurilor judeţene. În discuţia la care au participat vicepreşedinţii raionului, dna M.Jimbei şi dl V.Sandul, preşedintele comisiei de specialitate relaţii transfrontaliere şi sectorul asociativ a Consiliului raional, dna Z.Ivanschi, dl I.Cazac, Şef Servicii şi administraţie publică au fost abordate mai multe probleme legate de extinderea relaţiilor de colaborare şi parteneriat, organizarea activităţilor, acţiunilor de cooperare în diferite domenii de activitate, cum ar fi organizarea odihnei de vară a copiilor, şcolarizarea specialiştilor Consiliului raional privind elaborarea, prezentarea proiectelor investiţionale în promovarea micului bussines şi cel mijlociu, agriculturii, proiectelor educaţionale, culturale, turistice, schimb de experienţă şi altele.
Prietenii şi partenerii noştri au fost deschişi şi foarte receptivi la propunerile conducerii raionului privind problemele vizate, urmînd în timpul cel mai apropiat să fie stabilite activităţile, acţiunile concrete, condiţiile de desfăşurare a acestora în cadrul raionului Dubăsari şi judeţului Buzău. 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Parteneri români într-o vizită de lucru în raionul Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta