Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Programul de Suport Financiar Nerambursabil derulat în cadrul Proiectului ”Piețe reziliente și incluzive în Moldova” (PRIM), implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), își propune să contribuie la dezvoltarea economică locală și reintegrarea migranților reveniți, cu un buget total Stimate domnule consilier raional, Petru NIRCA, primiți cele mai sincere felicitări și urări de bine cu ocazia aniversării zilei de naștere.
Cu ocazia frumosului jubileu de 60 de ani, să aveți parte de sănătate, belșug, împlinire sufletească și prosperitate. Din numele meu personal și al Consiliului raional, Vă urez mulți ani Grădiniţa are menirea de a da posibilitatea preșcolarului să dobândească pregătirea necesară pentru începerea activității şcolare, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a personalității lui, spre a fi capabil să se integreze în efortul activității de învățare.
Obiectivele specifice ale activității matematice, vizând procesele de cunoaștere, dar și atitudinile și comportamentele Stimată doamnă Svetlana KRASCHENNIKOVA, directoare a gimnaziului din s. Corjova, cu ocazia zilei de naștere, vă transmit gânduri alese însoțite de sănătate, prosperitate și respect. Vă doresc ca rutina zilnică să nu vă fure din fericire, ci să vă aducă multă satisfacție morală și materială. Fie ca scopurile stabilite să fie Stimată doamnă Larisa BRADUCEAN, șefă a Direcției Învățământ General Dubăsari primiți această zi ca pe o binecuvântare. Astăzi, cu ocazia frumoasei sărbători, când aniversați ziua de naștere, vin către DVOASTRĂ cu un buchet de recunoștință, apreciere și prețuire pentru abnegația, devotamentul și aportul considerabil manifestat întru dezvoltarea sectorului educațional. Fie ca munca Stimate dle Șefan GAȚCAN, cetățean de onoare al raionului Dubăsari, cu ocazia zilei de naștere, vă adresez sincere felicitări, însoțite de urări de sănătate, prosperitate și împlinire sufletească.
Aniversarea zilei de naștere reprezintă un moment special de a vă mulțumi pentru realizările remarcabile și aportul, dedicația și perseverența DVOASTRĂ pentru prosperarea Stimată doamnă Sofia TICU, consilier raional, sunt onorat astăzi să vă adresez sincere felicitări cu ocazia zilei de naștere. Vă doresc activitate ireproșabilă, sănătate, prosperitate și succes în toate aspirațiile, realizări remarcabile, aprecierea binemeritată a celor din jur, liniște interioară și succes în implementarea celor mai inovatoare proiecte pentru binele cetățenilor. Stimate dle Gurii ISAC, vicepreședinte al raionului Dubăsari, responsabil de domeniul social, astăzi cu o deosebită plăcere, din numele meu personal și al Consiliului raional Dubăsari, vă adresez cele mai calde și cordiale felicitări cu ocazia aniversării zilei de naștere. 60 de primăveri ați adunat astăzi în buchetul vieții, primăveri Astăzi, 05 aprilie 2024 s-a organizat seminarul teoretico-practic cu tema: „Calitatea procesului instructiv-educativ din perspectiva proiectării eficiente și constructive” în Gimnaziul „Constantin Sucitu” Corjova.
În cadrul acestui seminar s-a discutat depre deosebirea dintre „Planificare” și „Proiectare”, modele de lecții, etapele lecții și respectarea managementul timpului în cadrul lecției. Profesorii de fizică Astăzi, întreaga țară își exprimă gratitudinea pentru promptitudine, devotament și sacrificiu față de pompieri și salvatori, cu ocazia zilei profesionale. În teritoriul raionului Dubăsari își desfășoară activitatea Secția Situații Excepționale și Postul teritorial de salvatori și pompieri (PTSP) Coșnița.
Fie că e vorba de incendii, accidente, cazuri medicale, zi sau noapte, |