Harta site-ului
Ajutor
Comisia pentru Situații Excepționale a RM a dispus un șir de măsuri pentru facilitarea procesului de gestionare a crizei refugiaților
Un șir de măsuri menite să contribuie la o gestionare mai eficientă a crizei refugiaților, au fost adoptate în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, ieri 28 aprilie.  Conform Dispoziției nr 18, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va putea achiziționa servicii de asigurare a funcționalității Centrelor de plasament pentru refugiați, prin
Vizite: 765
Data: 2022-04-29
autor: Aparatul Președintelui raionului
Introducerea datelor în SIME IET
La data de 27.04.2022 a fost organizat seminarul instructiv raional (online), cu privire la implementarea Sistemului Informațional de Management în Educație în instituțiile de educație timpurie (SIME IET) - „Introducerea datelor în SIME IET”. SIME are drept scop monitorizarea traseului educațional. În cadrul acestui seminar s-au analizat Etapele de introducere și actualizare
Vizite: 408
Data: 2022-04-28
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
La grădinița „garofița” din Cocieri a început reparația spațiului în care va funcționa LUDOTECA
Asociația Obștească „Social-Asist” a început crearea și dezvoltarea serviciului social LUDOTECA, care presupune un set de acțiuni pentru facilitarea incluziunii socio-educaționale a copiilor în instituția preșcolară din comuna Cocieri, raionul Dubăsari. La 17 februarie 2022 Asociația a încheiat acordul de colaborare cu Primăria Cocieri, r-nul Dubăsari, care va fi parteneră
Vizite: 411
Data: 2022-04-28
autor: Aparatul Președintelui raionului
Cod galben de schimbarea bruscă a vremii și înghețuri
În după-amiaza zilei de astăzi, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un nou cod galben vizavi de fenomenele meteo prognozate. Conform informațiilor, în intervalul zilelor 28.04.-01.05.2022, sunt prognozate schimbarea bruscă a vremii și înghețuri. În intervalul 28-29.04.2022 caracterul vremii se va schimba: vor cădea ploi de scurtă durată, izolat predominant în raioanele
Vizite: 662
Data: 2022-04-27
autor: Aparatul Președintelui raionului
Competenţele manageriale - rezultatul succesului şcolar
La data de 26 aprilie 2022, în incinta gimnaziului „Constantin Sucitu”, Corjova am organizat și desfăşurat un seminar metodologic la care au participat managerii instituţiilor de învăţământ preuniversitar Dubăsari. Seminarul a demarat cu tema: „Competenţele manageriale - rezultatul succesului şcolar”. Managerii şcolari au parcurs împreună cu doamna director Krasheninnikova Svetlana, conform
Vizite: 400
Data: 2022-04-27
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Astăzi în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Drapelului de Stat
Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial, drapel de stat, pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ. Drapelul de Stat simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului
Vizite: 523
Data: 2022-04-27
autor: Aparatul Președintelui raionului
Activităţi cu copiii și tinerii refugiați din Ucraina
E Săptămâna Mare, perioada când fiecare creștin ajută cum poate și cât poate aproapele, este alături la nevoie și dă dovadă de empatie și compasiune. Astfel, joi, 21.04.2022, elevii clasei a XI-a din Liceul Teoretic „Ion Creangă” Coșnița s-au implicat în planificarea și organizarea activităților de divertisment cu copiii și
Vizite: 467
Data: 2022-04-26
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Săptămâna Lecturii și a Cărții pentru Copii
Un eveniment important al acestei săptămâni a fost activitatea „Parada personajelor din cărțile citite” care a încheiat Săptămâna Lecturii și a Cărții pentru Copii, desfășurată anual în Liceul Teoretic „Ion Creangă” Coșnița. Scopul acestei activități a fost de a descoperi la elevi plăcerea de a lectura o carte, deoarece anume lectura are
Vizite: 1567
Data: 2022-04-26
autor: Direcţia Educație Dubăsari Dubăsari
Mesaj de felicitare pentru omagiații săptămânii curente!
Stimați colegi, dragi prieteni!   Cu prilejul zilelor dumneavoastră de naștere, vă aduc sincere urări de sănătate, fericire, bunăstare și împliniri sufletești! Să fiți mereu înconjurați de oameni buni, prieteni adevărați, familie sănătoasă. Vă doresc victorie în viață, succes și ascesiune pe plan profesional. Fie ca destinul să vă decoreze cu fericire
Vizite: 524
Data: 2022-04-26
autor: Aparatul Președintelui raionului
Un Paște cu bucurie și fericire în suflet tuturor!
Stimați colegi, dragi prieteni!   Sfintele și luminoasele sărbători de Paște îmi oferă deosebita plăcere să vă transmit cele mai curate gânduri, sincere urări de sănătate, fericire, prosperitate și belșug! Harul sfânt al acestor sărbători să Vă binecuvânteze, să Vă apere de rele și să Vă umple sufletele de blândețe, speranță și căldură! Să
Vizite: 451
Data: 2022-04-22
autor: Aparatul Președintelui raionului
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Consiliul Raional Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета

descmeta

descmeta