Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Pe data de 19 decembrie, Președintele raionului Dubăsari, dl Grigore POLICINSCHI, conform agendei de lucru, a întrunit în ședință șefii Direcției construcție, gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului, Direcției economie, buget și finanțe, managerul instituției de învățământ a Gimnaziului Pîrîta și agentul economic care execută lucrări de reparație la acoperișul șarpant Solicitările și adresările cetățenilor străini în acordarea cetățeniei Republicii Moldova sunt mult mai frecvente în ultima perioadă de timp.Pentru a putea obţine cetăţenia ţării noastre, solicitanţii obligatoriu trebuie să depună Jurământul de credinţă faţă de Republica Moldova în faţa simbolurilor de stat şi al Preşedintelui raionului unde îşi au viza Cu ocazia zilei de 18 decembrie marcată drept Ziua Internațională a Migrantului, AOFM Dubăsari anunță derularea campaniei de informare a migranților care va avea loc în perioada 18-22 decembrie 2017.
În contextul consemnării Zilei Internaţionale a Migranţilor, dar și cu scopul creșterii gradului de informare a migranților privind serviciile prestate de La data de 19.12.2017, în conformitate cu Planul anual de acțiuni, s-a desfășurat ședința Consiliului Consultativ al AOFM Dubăsari, care a fost prezidată de către dna Maria JIMBEI, vicepreşedintele raionului pe probleme sociale, Preşedintele Consiliului Consultativ.
În cadrul ședinței au fost examinate următoarele întrebări: Cu privire la eficientizarea activităţilor de conlucrare cu angajatorii Cu ocazia marcării Zilei Poliţiei Naţionale, adresez sincere felicitări, urări de bine şi realizări notorii întregului colectiv poliţienesc al Inspectoratului de poliţie Dubăsari.
Apreciem la justa valoare eforturile depuse de colaboratorii de poliţie în combaterea criminalităţii, menţinerea ordinii publice, organizarea justă a activităţii, mobilizarea tuturor resurselor şi potenţialului uman, principialităţii şi profesionalismului În ajunul sărbătorilor de iarnă majoritatea consumatorilor se gândesc deja la ce vor pune pe masă. Pentru ca produsele achiziţionate să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dumneavoastră, DRSA Dubăsari, Vă recomandă ca produsele alimentare perisabile, cum ar fi carnea şi produsele din carne, laptele şi produsele lactate, peştele în stare proaspătă, ouăle, etc. Conform Dispoziției Președintelui raionului Nr. 159-n din 27 noiembrie 2017 ,,Cu privire la organizarea și desfășurarea Festivaalului - concurs raional al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă ,,Aho - aho, răsună Nistrul"", ediția a XIII-a, la data de 18 decembrie curent, a avut loc ședința Comitetului organizatoric pentru organizarea și desfășurarea În temeiul Dispoziţiei Preşedintelui Nr. 172-n din 11 decembrie 2017 „Cu privire la convocarea şedinţei ordinare a Consiliului raional”, pe data de 21 deceembrie 2017, ora 1300, în sala mică de şedinţe a Î.M.”Centrul raional de odihnă pentru copii şi tineret „Prietenia””, se convoacă ședința ordinară a Consiliului raional cu În temeiul parteneriatului de colaborare între People in Need şi Consiliul raional Dubăsari privind implementarea proiectului ,,Dezvoltarea serviciilor sociale în Moldova 2017-2019”, semnat la data de 28.09.2017, în perioada 4-9 decembrie 2017, s-a desfăşurat prima vizită de studiu în Republica Cehă a membrilor grupului local de incluziune din raion.
Acest proiect La data de 15 decembrie 2017, în incinta Gimnaziului Pohrebea, s-a organizat seminarul teoretico-practic cu participarea profesorilor de educaţie tehnologică.
Seminarul a demarat cu tema: „Eficientizarea metodologiei de realizare a lecțiilor de formare a capacităților de analiză-sinteză a cunoștințelor în cadrul disciplinei Educație tehnologică”. Conform agendei seminarului, doamna Osipov Lilia a prezentat |