Harta site-ului
Ajutor
În atenția conducătorilor instituțiilor educaționale
În atenția conducătorilor instituțiilor educaționale

Prin prezenta, în scopul implementării eficiente a politicii statului în domeniul siguranței și calității produselor alimentare și atingerii unui înalt nivel de protecție a intereselor consumatorilor, pentru buna organizare a licitațiilor publice privind achiziționarea cu produse alimentare în instituțiile din subordine, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor intervine cu următoarele recomandări.
La elaborarea caietelor de sarcini pentru organizarea licitațiilor privind aprovizionarea cu produse alimentare a instituțiilor de învățământ primar, gimnazial, liceal, preșcolar și altor instituții pentru copii, aziluri pentru bătrâni, cantine sociale, unități militare, penitenciare, complexe turistice, instituții  medico-sanitare și altor unități de alimentație publică, a se include cerințele privind calitatea și siguranța produselor alimentare, după cum urmează:
1. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să fie autorizați sanitar-veterinar sau înregistrați de către Subdiviziunile raionale/municipale pentru siguranța alimentelor, cu prezentarea documentului confirmativ în original;
2. Produsele alimentare să fie însoțite cu documente ce atestă proveniența, calitatea și siguranța lor, eliberate în conformitate cu legislația în vigoare;
3.Transportarea produselor alimentare să fie efectuată cu transport specializat și autorizat sanitar-veterinar;
4. Produsele alimentare să fie ambalate, etichetate și marcate în conformitate cu prevederile Reglementărilor tehnice specifice, Leguii nr. 78-XV din 18 martie 2004 privind produsele alimentare, Hotărârii Guvernului nr. 996 din 20 august 2003 Despre aprobarea Normelor privind etichetarea produselor alimentare și Normelor privind etichetarea produselor chimice de menaj;
5. Fiecare tip de produse alimentare să provină de la un singur producător sau importator;
6. Se interzice utilizarea  la prepararea bucatelor a cărnii în formă de semifabricate marinate, inclusiv cu adaosul unor aditivi alimentari și condimente;
7. Peștele congelat trebuie să fie în stare eviscerată și fără cap;
8. Se interzice asigurarea unităților menționate cu produse lactate, care conțin grăsimi vegetale, cum ar fi: produs de brânză, produs de cașcaval, produs de smântână, etc;
9. Produsele de panificație în special pâinea să fie ambalată și etichetată obligatoriu în conformitate cu cerințele legislației în vigoare;
10. Se admit spre consum și procesare fructe și legume numai în stare proaspătă. Fructele și legumele proaspete trebuie să fie însoțite de certificatul de inofensivitate, eliberat conform Legii nr. 119-XV din 22 aprilie 2004 cu privire la produsele de uz fitosanitar și la fertilizanți.
Totodată, având în vedere modificările la Hotărârea Guvernului nr. 929 din 31.12.2009 cu privire la aprobarea  ,,Cerințelor de calitate și comercializare pentru fructe și legume proaspete aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 198 din 27.03.2017 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 929 din 31.12.2009, Agenția recomandă aplicarea prevederilor respectivei Hotărâri a Guvernului la organizarea licitațiilor publice în scopul aprovizionării instituțiilor din subordine cu fructe și legume proaspete conforme sub aspectul trasabilității, siguranței și calității.
11. Caietele de sarcini să fie coordonate cu Subdiviziunile raionale/municipale pentru siguranța alimentelor sub aspectul siguranței alimentelor.
Suplimentar, Agenția a elaborat, în conformitate cu Dispoziția Guvernului Republicii Moldova nr. 56-d din 26.04.2016, Recomandări-cadru pentru definirea calității produselor alimentare admise pentru achiziții publice de produse în scopul organizării alimentației în instituțiile educaționale și recomandă consultarea acestora pe pagina web a instituției, la secțiunea transparență decizională (http://www.ansa.gov.md/uploads/files/Ordinele%20Nr_%20144%20Aprobare%20Recomand%C4%83ri.pdf), pentru utilizare drept suport în organizarea licitațiilor pentru achiziționarea produselor alimentare.
Menționăm că, respectarea prezentelor cerințe este necesară atât la elaborarea caietelor de sarcini, precum și în procesul recepției produselor alimentare la unitățile de alimentație publică.
Prin urmare, rugăm deseminarea prezentelor prescrieri tuturor actorilor/operatorilor implicați în procesul de organizare a alimentației publice.

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

În atenția conducătorilor instituțiilor educaționale - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta