Harta site-ului
Ajutor
E vremea colindelor!!!
E vremea colindelor!!!

Iată că anul 2017 ne-a adus şi primii fulgi de nea. Odată cu aceştea pragul Consiliului raional Dubăsari a fost păşit de primii colindători, Formaţia folclorică cu titlu model din s. Coşniţa, conducător artistic Anatol Cojocaru. Obiceiul colindului, ce simbolizează o nepreţuită zestre spirituală, a fost moştenit din moşi-strămoşi. Astfel, la data de 6 ianuarie curent, cînd creştinii serbează ajunul Crăciunului, Preşedintele raionului Dubăsari, dl Grigore POLICINSCHI, alături de colaboratorii Consiliului raional, au primit colinda. Prin textul colindelor membrii formaţiei au transmis un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu, ce are menirea să aducă binele în lume şi între oameni. Din vremuri vechi colindele, datinile şi obiceiurile de Crăciun au fost o adevărată şcoală de virtuţi morale, semănînd între oameni buna înţelegere. De asemenea, pe lîngă colinde ceata de la Coşniţa au avut cu ei şi Capra.
În cuvîntul său de felicitare dl POLICINSCHI a marcat însemnătatea şi importanţa acestei tradiţii, a colindului, dorindu-le ca anul 2017 să ne facă mai buni, mai iubitori, mai iertători.

Marina LUPAŞCO,
şef Serviciu informare şi transparenţă 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

E vremea colindelor!!! - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta