Harta site-ului
Ajutor
Conducerea raionului Dubăsari a abordat la nivel central problema liberei circulații cu care se confruntă cetățenii raionului
Conducerea raionului Dubăsari a abordat la nivel central problema liberei circulații cu care se confruntă cetățenii raionului

În legătură cu situația epidemiologică actuală privind infecția COVID – 19, problema accesului cetățenilor raionului Dubăsari, în special cei din platoul Cocieri, prin teritoriul controlat de autoritățile neconstituționale a devenit și mai agravantă.
Ținând cont de faptul că autoritățile neconstituționale interzic accesul liber al locuitorilor raionului Dubăsari prin teritoriul controlat de aceștia, și faptului că BAC-ul de la Molovata nu reușește să facă față fluxului de pasageri și să asigure transportarea peste Nistru a tuturor solicitanților, conducerea raionului își exprimă îngrijorarea și face apel către autoritățile administrației publice centrale de a conjuga eforturile comune și imediate pentru a soluționa problemele și situația critică creată.
Conducerea raionului Dubăsari, în persoana Președintelui raionului dl Grigore FILIPOV, a înaintat astăzi un demers către Guvernul Republicii Moldova, Prim-ministrului Ion CHICU, cu solicitarea de a soluționa problema privind asigurarea drepturilor constituționale ale cetățenilor Republicii Moldova.
Pe perioada pandemiei cu virusul COVID-19, cetățenii raionului Dubăsari, unitate administrativ teritorială care are un statut aparte, fiind Zonă de Securitate, au fost și sunt expuși unor grele încercări în contextul apariției problemelor social-economice.
În această perioadă, conducerea raionului Dubăsari, de comun cu reprezentanții administrațiilor publice locale de nivelul I, consilieri locali și raionali, primari ai localităților, agenți economici, cu susținerea Biroului politici de reintegrare și a Viceprim-ministrului pentru reintegrare Cristina LESNIC, au depus tot efortul necesar întru soluționarea dificultăților apărute.
Menționăm că, în urma multiplelor adresări comune către factorii de decizie, au fost soluționate mai multe probleme, precum:
  • procesul de traversare al liniei administrative de către agenții economici, proprietarii de loturi de pământ și angajații acestora, ce se deplasează în scopul prelucrării sau efectuării lucrărilor sezoniere pe terenurile agricole, amplasate după traseul Rîbnița -Tiraspol.
  • accesul la medicamente, inclusiv funcționarea farmaciilor, dar și accesul la asistență medicală, ce presupune libera circulație a cadrelor medicale de la Asistența Medicală de Urgență, angajaților Serviciului Situații Excepționale.
  • Asigurarea trecerii pentru ridicarea pensiilor, indemnizațiilor și salariilor de la bancile comerciale din Republica Moldova
  • Extinderea programului de lucru cu patru ore al feribotului de la Molovata, chiar și organizarea curselor suplimentare pe motiv de supra solicitare a acestuia.
Totuși, la moment, asigurarea accesului liber al cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul din stânga Nistrului rămâne a fi cea mai stringentă preocupare a conducerii raionului și mizăm pe implicarea autorităților publice centrale de la Chișinău de a interveni în soluționarea problemei privind asigurarea accesului transportului strict necesar pentru acordarea serviciilor stringente populației în teritoriul din stânga Nistrului, astfel asigurându-le și alte drepturi constituționale ale acestora, în special al liberei circulații.

Tatiana GHERB,
Specialist superior

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Conducerea raionului Dubăsari a abordat la nivel central problema liberei circulații cu care se confruntă cetățenii raionului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta