Harta site-ului
Ajutor
24 martie - Ziua Mondială a Tuberculozei
24 martie - Ziua Mondială a Tuberculozei

    Ziua Mondială a tuberculozei este marcată anual la 24 martie şi are drept scop de a conștientiza publicul asupra acestei maladii, care încă este o boală epidemică la nivel global şi care, cauzează milioane de decese anual.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Parteneriatul Stop TB împreună promovează Ziua Mondială a tuberculozei, care oferă oportunitatea pentru persoanele afectate și comunitățile în care trăiesc, societatea civilă, furnizorii serviciilor de sănătate, precum și partenerii internaționali de a-și uni forțele pentru a stopa tuberculoza, deoarece împreună este posibil de a accelera progresul îndrăzneț de a pune capăt tuberculozei până în 2035:
·         Împreună putem preveni TB, reduce sărăcia
·         Împreună putem testa mai bine, trata, și vindeca
·         Împreună putem opri stigmatizarea și discriminarea
·         Împreună putem stimula cercetarea și inovarea

   Povara globală privind tuberculoză, rămâne foarte mare și provocări semnificative persistă. În 2014 s-au depistat 9,6 milioane de cazuri noi de TB și 1,5 milioane de oameni au murit. Peste 95% din decesele TB au loc în țările cu venituri mici și medii. TB este printre primele 5 cauze de deces pentru femeile cu vârste cuprinse între 15 – 44 ani. S-au  înregistrat aproximativ 1 milion de cazuri noi de tuberculoză și peste 140 000 de decese în rândul copiilor în anul 2014. TB este un ucigaș al persoanelor care trăiesc cu HIV: în 2015, 1 din 3 decese de HIV au fost cauzate de coinfecția cu tuberculoză..La nivel global în a.2014 circa 480000 de persoane au dezvoltat tuberculoza multidrog rezistentă (MDR-TB).
   Se estimează că aproximativ 43 de milioane de vieți au fost salvate prin utilizarea tratamentului DOTS și Strategiei Stop TB recomandate de OMS între anii 2000-2014.
   Conform datelor OMS pentru anul 2014, în Republica Moldova incidenţa globală prin tuberculoză a depăşit de cca 3 ori media înregistrată în Regiunea Europeană a OMS (110 versus 40 cazuri la 100 mii populaţie).
    În anul 2014, au fost înregistrate 2907 cazuri noi şi recidive, ceea ce reprezentă cu 38% cazuri mai puţine decât în anul 2011 (4673 sau114,3 cazuri la 100 mii populaţie) şi cu 50% cazuri mai puţine comparativ cu anul 2005, când au fost notificate 5742 cazuri noi şi recidive de tuberculoză (sau 133,9 cazuri la 100 mii populaţie).
   În raionul Dubăsari , tuberculoza reprezintă una din problemele prioritare ale sistemului de sănătate, şi permanent monitorizată de administraţia publică locală, iar prevenirea şi controlul acesteia, constituie obiectivele strategice de interes raional .În anul 2015 au fost depistate 42 cazuri faţă de 34 cazuri în 2014. şi cu 24 cazuri mai puţine decăt în 2011.Raportul dintre femei:bărbaţi constituie 29 la 71%.Cea mai mare pondere după vărstă o constituie persoanele între 30-55 ani -82 %.  Pentru susţinerea bolnavilor cu tuberculoză pe parcursul ultimelor ani din Fondul Local de susţinere a populaţiei  sunt  acordat ajutoare financiare de la 800 la 1000lei. În anul 2015 au beneficiat de suport financiar 19 persoane , în sumă totală 14200 lei.
   În pofida intervenţiilor realizate în depistarea precoce a tuberculozei, inclusiv aplicarea metodelor  noi şi rapide pentru stabilirea diagnosticului tuberculozei, ponderea cazurilor notificate de tuberculoză cu forme rezistente la Rifampicină (RR/MDR TB) a atins doar 62%, în comparaţie cu obiectivul OMS de 85%, ceea ce atestă necesitatea intensificării intervenţiilor în depistare, inclusiv prin fortificarea capacităţilor sistemului de sănătate de a asigura diagnosticul rapid şi complet.
   Povara tuberculozei drogrezistente reprezentă principala provocare pentru Programul naţional de control al tuberculozei şi un obstacol pentru controlul eficient al maladiei. Conform datelor raportului OMS „Global Tuberculosis 2014” povara tuberculozei multidrogrezistente (TB MDR) estimată în ţară în anul 2014 a fost de 24% (690 cazuri) printre cazurile noi şi 62% (830 cazuri) printre cazurile anterior tratate. Respectiv, se estimează că anual în Republica Moldova se impun a fi diagnosticate cca 1500 cazuri de TB MDR, de facto se notifică cca 1000 cazuri de TB MDR.
   Severitatea epidemiei tuberculozei din Republica Moldova este condiţionată de diversitatea problemelor socio-economice cu care se confruntă pacienţii şi familiile acestora. Principalele necesităţi ale pacienţilor cu tuberculoză sunt legate de asigurarea asistenţei medicale, suportul social şi psihologic necesare încheierii cu succes a tratamentului. Accesul real la servicii medicale a persoanelor din grupul cu risc şi vigilenţă sporită pentru tuberculoză este departe de a fi suficient din cauza multiplelor constrângeri socio-economice, culturale şi implicare comunitară redusă, deşi prevederile cadrului normativ naţional sunt exhaustive. Asigurarea unui nivel ridicat de conştientizare în interiorul comunităţii în ceea ce priveşte tuberculoza şi solicitarea asistenţei în timp util, precum şi oferirea continuă a sprijinului din partea comunităţii pentru pacienţii cu tuberculoză şi a persoanelor supuse riscului va contribui la consolidarea eforturilor de eliminare a bolii.
   Tuberculoza afectează preponderent populaţia adultă în cei mai productivi ani ai vieţii, determinând direct şi indirect, serioase consecinţe sociale, iar pentru combaterea ei sunt necesare resurse financiare substanţiale. Creşterea incidenţei tuberculozei pe plan mondial se datorează unei serii de factori: sporirea numărului de imigranţi din ţări în care tuberculoza este endemică, epidemia de SIDA, apariţia unor tulpini bacteriene rezistente la tuberculostatice.
   Percepţiile şi cunoştinţele despre tuberculoză influenţează comportamentele, respectiv sunt importante activităţile de educare în populaţiile vulnerabile în scopul informării şi conştientizării faptului că serviciile de sănătate oferă soluţii convenabile la problemele de sănătate, iar asigurarea acestor servicii nu corelează cu preţul social determinat de stigmatizarea asociată bolii sau serviciilor oferite. 
Interacţiunea dintre tuberculoză şi alte maladii prezintă o altă problemă majoră în controlul tuberculozei, iar creşterea numărului de pacienţi cu co-morbidităţi (infecţia HIV, diabet zaharat) şi tulburări comportamentale cauzate de consum de alcool şi droguri, creează dificultăţi în stabilirea diagnosticului şi iniţierea tratamentului antituberculos, accesibilităţii reduse la serviciile de sănătate sau a conştientizării reduse a simptomelor.
   Adunarea Mondială a Sănătății, convocată anual de OMS la Geneva, a adoptat o rezoluție, în mai 2014, de aprobare a noii Strategii globale privind tuberculoza pentru următorii ani, care are drept scop stoparea epidemiei TBC la nivel mondial, reducerea numărului de decese din cauza TB cu 95% și reducerea numărului de cazuri noi cu 90%, între 2015 și 2035.
   Rezoluția solicită guvernelor să pună în aplicare strategia de angajament la nivel înalt din punct de vedere al finanțării. Strategia și rezoluția subliniază necesitatea de a implica în acest proiect partenerii din sectorul sănătății și pe cei din domeniile protecției sociale, muncii, imigrației și justiției. Acestea stabilesc obiective și schițează acțiunile necesare pentru guverne și parteneri, în vederea găsirii unor politici și sisteme care să permită prevenția și îngrijirea în vederea stopării epidemiei și eliminării TB.

   Strategia prezintă 3 piloni strategici care trebuie să fie puși în aplicare pentru a pune capăt în mod eficient epidemiei:

• Pilonul 1: servicii integrate de îngrijire si prevenire centrate pe pacient.
• Pilonul 2: sisteme de politici de susținere.
• Pilonul 3: intensificarea cercetării și inovării.

 
   Eliminarea epidemiei globale a tuberculozei este posibilă printr-o reducere semnificativă a mortalității de TB, a numărului de cazuri, precum și prin eliminarea poverii economice și sociale a tuberculozei. Imposibilitatea de a face acest lucru va atrage după sine consecințe grave asupra sănătății umane și a sănătății la nivel mondial.
Pentru a atinge acest obiectiv până în 2035 este necesar:

  • A extinde amploarea activităților pentru tratamentul și prevenirea TB extrem de eficiente, integrate și centrate pe pacient.
  • A obține beneficii maxime din cercetarea în domeniul politicilor de dezvoltare și de sănătate prin interacțiune cu mai multe părți interesate la nivel guvernamental, comunitar, individual și sectorul privat.
  • A utiliza noi cunoștințe și inovații științifice pentru a  schimba radical prevenirea și tratamentul tuberculozei.
Indicatorii pentru anul 2035:
  • Reducerea mortalității prin TB cu 95% (în comparație cu nivelul anului 2015).
  • Reducerea incidenței tuberculozei cu 90% (<10/100000).
  • Nici una dintre familiile afectate nu vor suporta costuri catastrofale datorate TB.
Mesajele cheie:
-          Împreună putem preveni TB, reduce sărăcia.
-          Împreună putem testa mai bine, trata, și vindeca.
-          Împreună putem opri stigmatizarea și discriminarea.
-          Împreună putem stimula cercetarea și inovarea.
 
Semnele şi simptomele care necesită adresare urgentă la medic:
- tuse cu sau fără expectoraţie care persistă mai mult de 3 săptămâni
- subfebrilitate sau febră
- dispnee (greutate în respiraţie)
- uneori dureri toracice
- oboseală
- lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate
- transpiraţii nocturne
- uneori expectoraţie cu sânge (hemoptizie)


   Din păcate, peste 50% din cazuri, nu prezintă nici un simptom, o lungă perioadă de timp. Tusea este cel mai frecvent simptom de tuberculoză. Deoarece debutul este insidios, persoana infectată pune de multe ori tusea pe seama fumatului sau a unei viroze recente.
De reținut:
-  orice persoană se poate îmbolnăvi de tuberculoză, indiferent de statutul social şi de situaţia material;
-  tuberculoza se transmite de la persoana bolnavă la cea sănătoasă pe cale aerogenă;
-  la apariţia simptomelor specifice tuberculozei, adresaţi-vă de urgenţă medicului de familie/specialist;
-  tuberculoza se tratează numai cu medicamente antituberculoase sub supravegherea directă a personalului medical. Evitați automedicația.
-  tratamentul trebuie continuat atât timp cât este indicat de către medicul specialist, pentru a evita cronicizarea sau apariţia tuberculozei multi-drog rezistente;
-  toate serviciile medicale, inclusiv tratamentul, oferite în cadrul Programului Naţional de Control al Tuberculozei sunt gratuite.
 

 
 
                            Maria Cara,            Sef adjunct Centru sănătate Dubăsari 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

24 martie - Ziua Mondială a Tuberculozei - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta