Harta site-ului
Ajutor
Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului marcată în raionul Dubăsari
Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului marcată în raionul Dubăsari

Instituţia Medico Sanitară Publică Centrul de Sănătate Dubăsari a marcat, la data de 15 iunie 2017, "Ziua profesională a lucrătorului medical și a farmacistului", printr-o festivitate solemnă, la care au participat angajaţii Centrului de sănătate, Întreprinderii  municipale  Centrul stomatologic Dubăsari şi a Staţiei de asistenţă medicală urgentă.
Ca invitați au fost domnul Grigore Policinschi, Preşedintele raionului, Vicepreşedintele raionului pe probleme sociale dna Maria Jimbei, Vicepreşedintele raionului pe probleme agrare dl Valeriu Sandu, membrii Consiliului de administare al Centrului de sănătate.
Profesia de medic este considerată una din cele mai nobile, dar în acelaşi timp una care implică maximă responsabilitate şi dăruire de sine  şi care necesită competenţă, principialitate, devotament. Lucrătorii medicali sunt cei care aduc bucuria continuităţii neamului în fiecare familie, care dăruiesc o rază de speranţă suferinzilor, alină durerea şi tratează sufletul.
Cu o deosebită stimă  şi respect au fost onoraţi pensionarii, foşti lucrători medicali, care au activat pe parcursul anilor în sistemul de sănătate al r-lui Dubăsari.
Cu un cuvânt de felicitare s-a adresat dl Grigore Policinschi, Preşedintele raionului, care  pe lângă cuvintele de apreciere adresate lucrătorilor medicali, i-a nominalizat pe mai mulți dintre aceștia, menționându-i cu diplome, care s-au evidențiat prin muncă asiduă, devotament față de profesie, pentru rezultatele bune obținute în activitate. 
Mesajele de felicitare vor fi transmise și colaboratorilor, care nu au luat parte la adunarea festivă, aflându-se la serviciu. 
Partea solemnă s-a încheiat cu un recital de cântece, interpretate de cântăreții Gabriel Nebunu, Diamanta Paterău şi Costi Burlacu. Pe parcursul festivităţii publicul a fost amuzat de un cuplu de actori mimi. Cei prezenți în sală au fost încântați de prestația artistică a interpretilor și i-au apreciat cu aplauze.
Cu prilejul sărbătorii profesionale – ziua lucrătorului medical şi a farmacistului, vă adresez tuturor sincere  urări de bine, prosperitate şi mari realizări! Să aveţi şi să vă bucuraţi de ceea ce oferiţi oamenilor zi de zi – sănătate! Să aveţi parte de bucurii, fericire, recunoştinţa pacienţilor şi a societăţii!
 
                 Maria CARA, șef-adjunct Centrul de sănătate Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului marcată în raionul Dubăsari - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta