Harta site-ului
Ajutor
Ziua uşilor deschise desfăşurată în Gimnaziul Pîrîta
Ziua uşilor deschise desfăşurată în Gimnaziul Pîrîta

La data de 09 aprilie 2019, în Gimnaziul Pîrîta a fost mare sărbătoare. În ospeție, au fost viitorii elevi ai clasei I-a, copiii din grupa pregătitoare de la grădinița ,,Viorica”, însoțiți de educători și părinți. Copiii au fost întâmpinați tradițional în pragul școlii de către copiii din cl. a IV-a cu pâine și sare, de administrație și desigur de viitoarele învățătoare.
După aceasta au fost invitaţi copiii în sala de festivități a instituției, unde directorul instituției Verlan Feodora a vo
rbit despre asigurarea tehnică și materială a instituției, despre performanțele și succesele elevilor. Apoi, copii au făcut cunoștință cu biblioteca școlii.
După aceasta, învăţătoarele claselor a IV-a, care anul acesta vor absolvi şcoala primară, au făcut cunoştinţă cu viitorii discipoli, invitându-i se meargă în sălile de clasă. La despărţire au primit cadouri modeste ca amintire de la evenimentul „Ziua uşilor deschise”.
Copiii de la grădiniţă au simţit că sunt aşteptaţi cu cea mai mare plăcere la şcoală, unde le sunt larg deschise uşile, dar şi impresionaţi de primire, de sălile de clasă, fiind uimiţi de lucrările create de elevi şi de aspectul sălilor de clasă, de băncile unde în curând îşi vor ocupa locurile.
Gimnaziul Pîrîta

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Ziua uşilor deschise desfăşurată în Gimnaziul Pîrîta - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta