Harta site-ului
Ajutor
Tradiţia este vie şi creatoare, noul în vechi şi vechiul în nou
Tradiţia este vie şi creatoare, noul în vechi şi vechiul în nou

Satul Holercani si-a îmbrăcat straiele de sărbătoare şi în acest an pentru a primi toţi doritorii la frumosul Festival al artelor născute din tradiții de pe malul bătrânului Nistru.
Îmbrăcaţi   în ie, la fel ca şi toată lumea bună prezenţă la Holercani, ne-am simţit mândri de neamul nostru, de tradiţiile pe care le respectăm şi le promovăm.
Pornind de la  motto-ul „În cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis şi reînnoit“ este de bun augur mai ales că portul popular constituie o pledoarie pentru tradițiile noastre de secole de a purta veşminte tradiționale.
Festivalul a început cu parada portului popular. Locuitori din opt sate ale raionului Dubăsari şi-au etalat cele mai frumoase ţinute populare, după care au încins o horă mare ca la Dubăsari, unde s-au alăturat de la mic la mare.
La deschiderea evenimentului cu un cuvânt de salut au venit primarul localităţii Holercani, dl Tudor Tanasiev şi vicepreşedintele raionului Dubăsari dna Maria Jimbei, care a salutat prezenţa tuturor la sărbătoare din numele Preşedintelui raionului Dubăsari dl Grigore Policinschi şi a menţionat că sărbătoarea are drept scop promovarea valorilor autentice de patrimoniu cultural imaterial, colportate de costumul tradițional dar şi celelalte valori, precum tradiţiile  şi obiceiurile, care  rămân tezaurul nostru cel mai de preţ şi trebuie să facem tot posibilul pentru ca ele să se păstreze, trebuie îmbogăţite şi transmise din generaţie în generaţie.
La eveniment  am admirat un târg de bucate tradiționale cu degustarea gratuită a deliciilor din raionul Dubăsari,  artizanat autentic, cu oameni frumoși și istoriile lor de lucru, cu tradițiile păstrate din strămoşi.
Toţi au venit să savureze din bucatele tradiţionale, să se delecteze cu muzică populară sau să împletească coroniţe din flori, ca pe vremuri. ”Ospitalitate” este cuvântul care caracterizează locuitorii raionului Dubăsari. Cu zâmbetul pe buze au fost întâlniţi toţi oaspeţii dornici de frumos şi desigur de ceva gustos.
A devenit o tradiţie ca cele mai bune bucate pregătite de gospodinele din raion să fie apreciate în cadrul concursului culinar de un juriu cu experienţă. Dna M. Jimbei, preşedintele juriului, a felicitat toate gospodinele participante la concurs  care au pregătit diverse bucate  şi a adus la cunoştinţă câştigătorii:
”Plăcinta Dubăsariului”, s. Ustia;
”Sarmalele Dubăsariului”, s. Molovata;
”Pâinea Dubăsariului”, s. Marcăuţi;
”Tăria Dubăsariului” – cea mai bună țuică și lichior artisanal i-a revenit s. Oxentea.
Organizatorii Ia Mania  au adresat sincere mulţumiri Consiliului raional Dubăsari, Preşedintelui raionului domnului Grigore Policinschi pentru susţinerea parteneriatului  cu KLUMEA , implicare şi suportul  în desfăşurarea Festivalului artelor născute din  tradiţii, fiindu-ne înmânat şi trofeul acestuia.
Aducem mulţumiri APL din s. Holercani, s. Oxentea, s. Ustia, s. Marcăuţi şi s. Molovata, colectivelor  artistice din s. Holercani, cond. dl S. Pîslari;  s. Oxentea, cond. dl  A. Iliev; s. Ustia, cond. Elena Ipati;  s. Marcăuţi cond. Viorel Cojocaru;  s. Molovata, cond. Ina Popa; s. Coşniţa, cond. A. Cojuhari,  care au adus o plus valoare Festivalului Ia Mania.
Maria PERCIULEAC, şef Direcţie cultură şi turism

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Tradiţia este vie şi creatoare, noul în vechi şi vechiul în nou - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta