Harta site-ului
Ajutor
Reintegrarea în viziunea copiilor
Reintegrarea în viziunea copiilor

În perioada 07 mai - 25 mai 2018, Biroul politici de reintegrare, a lansat o campanie publică cu genericul „Reintegrarea țării în imaginile copiilor și tineretului”. Campania a avut drept scop promovarea gândirii critice a copiilor și tinerilor, în vârstă de până la 18 ani, prin transpunerea grafică, portrete sau desene a obiectivului de reintegrare a țării, iar ideea campaniei a constat în familiarizarea tinerilor privind necesitatea comunicării şi apropierii ambelor maluri ale Nistrului. Printre instituţiile de învăţământ din republică la acest concurs au participat: Şcoala de arte din s. Coşniţa, Şcoala de arte din s.  Doroţcaia, Şcoala de arte din s. Cocieri, L.T. „ Mihai Eminescu” Dubăsari, L.T. „Vlad  Ioviţă” Cocieri, L. T. „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Grigoriopol şi gimnaziul Roghi.
Astfel, în perioada nominalizată au fost colectate 116 desene, iar la 30 mai 2018, în urma concursului, comisia formată din reprezentanți ai Biroului politici de reintegrare, Cancelariei de Stat, Centrului Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO”, a selectat cele mai competitive desene înaintate pentru concurs.
În urma evaluării comisia a stabilit să premieze 5 copii care au participat la concurs din numărul total al participanţilor. Toate cele 116 lucrări, la inițiativa Biroului de Reintegrare,  aceste picturi în care se reflectă lumină, pace, prietenie, libera circulaţie şi un viitor luminos au fost prezentate de copiii și tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului, la Strasbourg, în incinta spațiului expozițional „Lieu d’Europe”.
În susținerea ideii Biroului politici de reintegrare în cadrul campaniei sociale “Reintegrarea țării în imaginile copiilor și tineretului”, Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, a organizat, la Strasbourg, un eveniment social pentru a prezenta cele 116 tablouri și picturi la începutul lunii septembrie curent, unde au fost solicitate să fie procurate de către străini, care au vizitat acest eveniment.  Printre cele mai interesante şi apreciate lucrări prezentate la Strasbourg a fost selectată şi lucrarea elevei din Şcoala de arte din s. Doroţcaia, Ariadna DICUSAR, care a fost procurată de unul din vizitatori, fiind preţuită cu 30 euro.
Viceprim-minstru, dna Cristina LESNIC, şeful Biroului de Reintegrare, Marian GHERMAN, aduce mulţumiri conducătorilor instituţiilor  pentru organizarea participării în cadrul concursului, iar elevilor participanţi felicitări şi aprecieri pentru demonstrarea spiritului creativ şi înţelegerea profundă a importanţei promovării obiectivului de reintegrare a ţării.
Cu felicitări și cuvinte călduroase, a venit şi Vicepreședintele raionului, dna Maria JIMBEI, care a adus mulţumiri profesorilor din toate instituţiile de învăţământ general şi artistic din raion pentru munca și efortul depus în educarea și dezvoltarea multilaterală a tinerei generații, părinţilor şi elevilor care şi-au depus tot efortul să obțină succese mari în activităţile extraşcolare.
 Le dorim succese şi realizări frumoase în continuare tuturor tinerilor din raion.
Marina NICOLAEV, specailist principal Direcţia cultură şi turism

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Reintegrarea în viziunea copiilor - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta