Harta site-ului
Ajutor
Sfaturi utile şi recomandări pentru consumatori în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti
Sfaturi utile şi recomandări pentru consumatori în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti

În apropierea sărbătorilor de Paști când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare, în deosebi, produsele alimentare de origine animală, DRSA Dubăsari recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar-veterinare.
Produsele alimentare care sunt în conformitate cu cerinţele ce reglementează siguranţa alimentelor se consideră ca neprezentând riscuri pentru sănătatea consumatorilor. Calitatea produselor alimentare şi a materiei prime se confirmă prin certificate de inofensivitate, certificate sanitar-veterinare şi certificate de conformitate a calităţii, după caz, care pot fi solicitate de către consumatori în momentul achiziției produselor alimentare, pentru a se asigura de inofensivitatea acestora.
Pentru a evita situaţiile în care, din cauza aglomeraţiei din pieţe şi magazine, în ajunul sărbătorilor pot fi achiziţionate în grabă produse neconforme, care pot pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa dvs., DRSA Dubăsari recomandă consumatorilor să fie atenți la câteva aspecte:    
- Existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse produsele alimentare;
- Citiţi cu atenţie eticheta produselor pentru a vă informa privitor la calitatea şi compoziţia produsului. Informaţia de pe etichetă trebuie să cuprindă: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, cantitatea netă sau volumul de produs, data durabilităţii minimale sau data limită de consum, ţara de origine, condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare, declaraţia nutriţională şi instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar.
- Integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi a comercializării. Ambalajul trebuie să fie curat, nedeteriorat, să nu prezinte  semne de bombaj;
- Se interzice aplicarea pe ambalaj sau pe etichetă a autoadezivelor pentru a nu duce în eroare consumatorul și pentru a se evita dubla informare. Informația conținută de etichetă trebuie să fie prezentată în limba de stat, fără a exclude redactarea acesteia şi în alte limbi.
- Fiţi atenţi la igiena personalului care vă deserveşte şi la condiţiile sanitare de comercializare a alimentelor.
- Verificaţi senzorial calitatea produselor alimentare pe care intenţionaţi să le cumpăraţi (culoare, miros, aspect, gust etc).
- După procurare, păstraţi produsele conform indicaţiilor înscrise de producător pe ambalajul produsului (temperatura de păstrare, umiditatea etc).
Pentru a alege corect produsele  alimentare de origine animală, cum ar fi carnea, produsele din carne, peștele, ouăle, laptele și produsele lactate, venim cu următoarele recomandări:
 Carnea trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz pal până la roşu închis, în urma apăsării cu degetul să revină la forma iniţială şi să nu prezinte suprafaţa lipicioasă, urât mirositoare. Atrageţi atenţia la ştampila de control sanitar-veterinar.
În cazul când carnea provine din sacrificările efectuate în locurile temporar amenajate pentru sacrificare, aceasta va fi comercializată pe loc, imediat după sacrificare, examinare şi marcare.
Peștele se poate valorifica în stare vie, refrigerată, congelată, sărată, uscată, afumată, marinată, conservată, cu respectarea următoarelor condiții:
-comercializarea acestor sortimente este admisă numai în unități specializate, sau secții ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar veterinar.
-se păstrează în spații frigorifice sau în utilaj specializat pentru (peștele viu) cu respectarea parametrilor de temperatură în funcție de sortimentul supus comercializării. 
-sortimentele de pește sunt însoțite obligatoriu de certificat care confirmă calitatea, originea și valabilitatea acestuia, eliberat sub responsabilitatea operatorului economic furnizor.
La procurarea peştelui în stare proaspătă acordați o atenție sporită ca suprafaţa acestuia să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, branhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi;
 La procurarea ouălor examinaţi aspectul lor exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie integră, curată, mată, poroasă, fără pete şi miros.
Atenţie! Vânzarea ouălor în unităţile de desfacere se face numai în locuri separate. Ouăle trebuie să fie marcate corespunzător, cu codul întreprinderii de producer şi data producerii.Termenul de valabilitate al ouălor constituie 28 zile de la data ouatului. Nu  uitați că înainte de consum, ouăle trebuie să fie spălate, deoarece de pe coajă pot pătrunde în alimente microorganisme dăunătoare sănătății.
La procurarea laptelui trebuie să cunoaștem că acesta trebuie să aibă culoare albă cu nuanță slab gălbuie, ce se accentuează în cazul laptelui cu conținut sporit de grăsime și caroten. Atenţie! Cumpărați lapte din vitrine frigorifice ce au temperaturi cuprinse între 4-6 0C. Dacă temperatura este mai ridicată, riscați să cumpărați lapte alterat. Păstrați laptele în frigider, în vas închis, deoarece absoarbe foarte ușor mirosurile străine.
Alte produse alimentare tradiționale: cozonaci, prăjituri, produse de panificație, legume de sezon, etc. se pot comercializa în spații amenajate și autorizate, sub controlul personalului de specialitate.
Pentru a elimina riscurile apariției toxiinfecțiilor alimentare, evitați comerțul ”stradal” şi nu procuraţi alimente după data limită de consum sau cu termenul de valabilitate expirat.
Atenție! Asigurați-vă că organizați festivități numai în locuri autorizate. Acceptarea  în cadrul unităților de comerț si alimentație publică a produselor alimentare preparate în condiții casnice este interzisă.
În cazul în care consumatorii constată nereguli, care ar putea pune în pericol sănătatea publică, sunt rugați să sesizeze reprezentanții Direcției raionale pentru siguranța alimentelor Dubăsari, tel de contact 0248 55 450 sau 0248 55 280
DRSA Dubăsari

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Sfaturi utile şi recomandări pentru consumatori în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta