Harta site-ului
Ajutor
Şedinţă lunară cu conducătorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi preşcolar
Şedinţă lunară cu conducătorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi preşcolar

Conform Planului de activitate al Direcţiei învăţământ general Dubăsari, la data de 05 februarie 2019, a avut loc şedinţa cu conducătorii instituţiilor de învăţământ preşcolar şi preuniversitar. La şedinţă au participat dna Jimbei Maria, vicepreşedintele raionului şi dna Cazac Lilia, şef Direcţie economie, buget și finanţe. Şedinţa a fost prezidată de dna Braducean Larisa, şef Direcţie învăţământ general.
Întrebările incluse pe ordinea de zi pentru discuții au fost următoarele:
  1. Cu privire la implementarea şi evaluarea managementului financiar
  2. Cu privire la aplicarea proiectelor investiţionale
  3. Cu privire la activităţile organizate de către Direcţia învăţământ general în luna aceasta Pedagogul anului-2019, Şcoala tânărului conducător şi Olimpiada raională la disciplinele şcolare.
La fel în cadrul şedinţei dna Jimbei Maria a adus la cunoştinţă solicitarea Asociaţiei veteranilor de război din 1992 despre organizarea în instituţiile de învăţământ general în luna martie a Săptămânii patriotice (01 -06 martie) şi Concursul raional de desene „Noi pace vrem-nu vrem război”. La fel s-a propus organizarea diverselor activităţi la data de 02 martie – Ziua comemorării eroilor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru în 1992 precum şi participarea la mitingurile ce vor fi organizate în localităţile raionului.
 
Svetlana ISAICUL, DÎG

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Şedinţă lunară cu conducătorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi preşcolar - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta