Harta site-ului
Ajutor
Să mai vorbim o dată de educația și drepturile omului/ copilului
Să mai vorbim o dată de educația și drepturile omului/ copilului

„Drepturile omului se încep cu micul dejun”, spunea Rene Cassin. Acest citat e un punct de plecare foarte util pentru a înțelege de ce o educație pentru drepturile omului merită o abordare mai serioasă din partea tuturor: părinți, profesori și alți actori comunitari. Educația pentru drepturile omului înseamnă a cunoaște, dar și a conștientiza că trăind într-o societate trebuie să trăim în baza anumitor valori, precum egalitatea, solidaritatea, respectul și nu în ultimul rând responsabilitatea.
Un accent deosebit cu privire la monitorizarea drepturilor copilului s-a pus astăzi, 08.11.2019, în cadrul atelierului de formare „Organizarea și desfășurarea Turnamentului în domeniul Drepturilor Omului/ Copilului” care a avut loc în incinta Liceului Teoretic „Ion Creangă” Coșnița cu participarea cadrelor didactice, care predau educația pentru societate/ educația civică și elevi din instituțiile de învățământ.
Participanții au învățat că monitorizarea drepturilor copilului nu este altceva decât a observa în permanență un drept și analizarea stării lui. Acest lucru trebuie făcut anume de copii/ elevi pentru ca să vadă și ce acțiuni sunt necesare pentru ca situația acestui drept să fie îmbunătățită. Ca formatori i-am avut pe dna Violeta Tercuță, coordonatoare de Programe de Educație pentru Drepturile Omului, Amnesty International Moldova, dna Cebotar Natalia, grad didactic I, profesor-coordonator, gimnaziul Sârcova, r-nul Rezina.
Scopul monitorizării drepturilor copilului este de a ajuta instituțiile de învățământ, dar și organizațiile statale și cele neguvernamentale să reflecteze asupra acțiunilor pe care le întreprind pentru a respecta și asigura drepturile copilului și să determine ce schimbări sunt necesare pentru a îmbunătăți situația din teritoriu.
Ideia principală este că copiii și tinerii nu sunt doar beneficiari, ci și participanți activi în promovarea propriilor drepturi. Ei dispun de resurse valoroase pe care le pot investi în procesul de monitorizare a propriilor drepturi – energie, competențe, idei noi și o perspectivă orientată spre viitor.
Svetlana ISAICUL,
șef Centru metodic

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Să mai vorbim o dată de educația și drepturile omului/ copilului - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta