Istoria raionului
Harta
Simbolica
Paşaportul raionului
Cetăţeni de onoare
Patrimoniul cultural şi turistic
Raionul în mass-media
Pe data de 2 august curent, Conducerea raionului Dubăsari în persoana Preşedintelui raionului dlui Grigore Policinschi, şef adjunct Direcţia construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului, dna Zinovia Sîreţanu, specialist principal Direcţia construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului dl Iurii Isacov, responsabilul tehnic dl Burlia Dumitru, Directorul instituţiei publice Liceului teoretic Vizite: 1532 Data: 2016-08-02 autor: Secția construcții,gospodărie comunală și dezvoltarea teritoriului Reţeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova (RIAM) a semnat două Acorduri de colaborare cu Asociaţia Incubatoarelor şi Centrelor de Afaceri din România (AICAR) şi Parcul Industrial Galaţi.
La eveniment au participat managerii celor 9 incubatoare de afaceri din Republica Moldova şi reprezentanţii a 11 incubatoare din România. De asemenea, au participat Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată la data de 29 iulie 1994, fiind publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994 şi a intrat în vigoare la data de 27 august 1994.
Constituția Republicii Moldova constă din 8 titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni. În prembulul Constituţiei Direcţia Generală Învăţămînt din cadrul Consiliul Raional Dubăsari, sunt alături de familia greu încercată de trecerea la cele veșnice a celui care a fost profesor Petrov Petru Nicolae. Va rămâne în amintirea noastră ca un extraordinar coleg, un om cald, de o incontestabilă probitate profesională și morală. Sincere condoleanţe familiei Consiliul de administrație al fondului local de susținere socială a populației s-a convocat în ședință la data de 27.07.2016, care a fost prezidată de către dna Maria JIMBEI, vicepreședintele raionului Dubăsari. Au fost examinate 53 cereri pentru acordarea ajutorului material, unde s-a decis acordarea suportului financiar pentru 51 beneficiari în Miercuri, 27 iulie 2016 a fost organizată o vizită de lucru în localităţile raionului şi anume: s.Cocieri, s.Molovata Nouă, s.Molovata, s.Holercani pe marginea proiectului „Dezvoltarea atractivităţii turistice în lunca rîului Nistru” înaintat la Agenţia de Dezvolatre Regională Centru. În cadrul vizitei au participat V.Sandul- Vicepreşedintele raionului împreună cu specialiştii din Duminică, 24 iulie 2016 formația de fluierași ”Mocșienii” din s. Oxentea r. Dubăsari a avut marea onoare să participe la Festivalul – concurs Republican ”Nistrule cu apă lină”, ediția a VIII-a. Care a fost desfășurat în s. Corjova r. Criuleni.
La acest festival au participat formații din toată Moldova. Bravo În data de 26 iulie a.c. a avut loc la Ploieşti, judeţul Prahova, Forumul Preşedinţilor Euroregiunii Siret-Prut-Nistru şi Adunarea Generală a Asociaţiei Euroregiunea Siret-Prut-Nistru.
Ordinea de zi a cuprins trei puncte: primul punct a presupus o serie de modificări statutare necesare pentru ca asociaţia noastră să obţină statutul de ONG de
Pe data de 21 august 2016, la orele 10 00 în oraşul Cimişlia, se va desfăşura a patra ediţie a evenimentului „Festivalul strugurelui”.
Festivalul este dedicat promovării producerii strugurilor pentru masă şi are ca obiectiv dezvoltarea acestei ramuri şi identificarea perspectivelor de comercializare a strugurilor.
Producătorii de struguri pentru masă şi doritorii Inspectoratul de Poliţie Dubăsari a completat şirul instituţiilor poliţieneşti, unde a fost inaugurat cabinetul de consiliere psihologică destinat oamenilor legii. La eveniment, care a avut loc la 26 iulie 2016, a participat şeful adjunct al IGP Gheorghe Cavcaliuc, angajaţi ai IGP şi reprezentanţi ai administraţiei locale.
Scopul acestui cabinet este de |