Harta site-ului
Ajutor
Ora Planetei
Ora Planetei

Inspecția Ecologică Dubăsari, invită toate serviciile desconcentrate și APL nivelul I și II, cancelaria de stat, formațiunile non-guvernamentale și agenți economici din teritoriu, să se alăture Ministerului Mediului și comunității mondiale, care sâmbătă, 25 martie 2017, vom marca Ora Planetei (Earth Hour 60+).
Evenimentul, care a devenit o tradiție și în Republica Moldova, constă în deconectarea luminilor, în mod simbolic, timp de o oră, pentru a atrage atenția necesității reducerii impactului negativ al activității umane asupra mediului înconjurător.
Colegii sunt îndemnați să ia parte la cel mai mare eveniment de mediu la nivel mondial, pentru a-și exprima solidaritatea și a contribui la combaterea efectelor încălzirii globale și a schimbărilor climatice.
La data de 25 martie 2017, cu începere de la ora 20.30-21.30, toate instituțiile, agenții economici și toți cetățenii sunt îndemnați să deconecteze luminile și aparatele electrocasnice timp de o oră, în semn de respect față de natură și viitorul planetei.
În această zi, începând cu orele 18.00, în  Campusul Universitar Râșcani al UTM din Chișinău, Ora Planetei va fi sărbătorită într-un mod interactiv, fiind organizat un show artistic cu participare a mai multor artiști din țară, desfășurat de către Ministerul Mediului în colaborare cu UTM.
 
                                                        Vitalie CHIRILOV,
 şef Inspecţie ecologică Dubăsari 

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

Ora Planetei - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta