Harta site-ului
Ajutor
Din 1 iulie 2018 solicitarea ambulanței, poliției și pompierilor este posibilă doar la numărul unic de urgență 112
Din 1 iulie 2018 solicitarea ambulanței, poliției și pompierilor este posibilă doar la numărul unic de urgență 112

Guvernul a aprobat, la data de 3 iulie curent, Regulamentul de interacţiune dintre Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 şi serviciile specializate de urgenţă, în vederea asigurării intervenției imediate a salvatorilor, medicilor sau polițiștilor pentru a acorda ajutorul necesar.
Regulamentul dat prevede delimitarea clară a atribuțiilor Serviciului 112 și ale serviciilor specializate de urgență – Serviciul de asistenţă medicală urgentă, Inspectoratul General al Poliţiei și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Printre competențele de bază ale Serviciului 112 se numără recepționarea, gestionarea și procesarea apelurilor de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, completarea fișelor apelurilor de urgență și centralizarea, stocarea și accesul la datele gestionate în cadrul Sistemul informațional automatizat al Serviciului 112.
Documentul stabilește acțiunile concrete în procesul de recepționare a apelurilor de urgență de către serviciul 112 și transmitere a fișelor apelurilor către serviciile specializate, precum și de preluare a fișelor de către serviciile specializate, cu organizarea ulterioară a intervențiilor. Regulamentul mai prevede măsuri pentru asigurarea confidențialității datelor cu caracter personal ale apelanților.
112 este numărul unic pentru apelurile de urgență, ce funcționează în regim non-stop și poate fi apelat gratuit de fiecare cetățean de pe telefonul fix și mobil. Începând cu 1 iulie curent, toate apelurile către numerele 901, 902 și 903 sunt redirecționate către 112.
Instituția Publică ”Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112”, Vă comunică că în contextul realizării procesului de implementare a Serviciului 112, de la data de 1 iulie 2018, va fi realizat transferul apelurilor inițiate spre numerele: 901, 902, 903 ale serviciilor specializate de urgență către numărul 112.
Marina LUPAȘCO,
șef Serviciu informare și transparență

Lasa un comentariu

Nume
Email
Comentarii
Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  dubasari@list.ru

Din 1 iulie 2018 solicitarea ambulanței, poliției și pompierilor este posibilă doar la numărul unic de urgență 112 - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta