Consiliul raional Dubăsari s-a întrunit în ședință extraordinară de lucru Astăzi, 27 iulie curent, așa cum a fost anunțat anterior, în temeiul art.45, al.(2) și (3), art. 53,54 din Legea privind administraţia publică locală nr. 436/2006, cu modificările şi completările ulterioare și a Dispoziției nr. 71-n din 24 iulie 2023, Consiliul raional Dubăsari s-a întrunit în ședință extraordinară de lucru. Ședința a fost organizată în sala mare de ședințe a Consiliului raional, etajui II, s. Coșnița, unde s-au prezentat 25 de consilieri raionali. Președinte al ședinței, cu majoritatea votului consilierilor prezenți, a fost ales dl Valeriu DRIGA. Ordinea de zi propusă spre examinare a fost întărită cu votul unanim al consilierilor raionali. Toate cele 6 proiecte de decizii au fost examinate în cadrul comisiilor de specialitate: 1. Cu privire la executarea bugetului raional în I semestru al anului 2023. Raportor: Lilia Cazac, şef Direcţie economie, buget şi finanţe; 2. Cu privire la operarea unor modificări în Programul de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice de interes raional pentru anul 2023, aprobat prin Decizia Consiliului raional nr.3/9 din 23.12.2022.” Raportor: Oleg Soltan, vicepreşedintele raionului; 3. Cu privire la expunerea la licitaţie de dare în locaţiune a Casei de odihnă a Consiliului raional. Raportor: Lilia Cazac, şef Direcţie economie, buget şi finanţe; 4. Cu privire la rectificarea bugetului raional. Raportor: Lilia Cazac, şef Direcţie economie, buget şi finanţe; 5. Cu privire la transmiterea unor bunuri. Raportor: Maria Perciuleac, şef Secţie cultură şi turism; 6. Cu privire la desemnarea candidaturilor membrilor pentru constituirea Consiliului electoral de circumscripţie al raionului Dubăsari. Raportor: Maria Jimbei, secretarul Consiliului raional. Cu votul majorității consilierilor, cu operarea și adăugarea unor modificări, 5 proiecte au fost susținute. Întrebarea cu numărul 3 nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobare. Totodată, e de menționat că consilierii au aprobat și susținerea a 3 persoane, prin acordarea unui ajutor material, care suferă de boli incurabile și necesită intervenții chirurgicale, tratamente costisitoare. Marina LUPAȘCO, specialist superior |
Lasa un comentariu