Harta site-ului
Ajutor
​ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie „Cu privire la transmiterea unor bunuriˮ
​ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie „Cu privire la transmiterea unor bunuriˮ

Aparatul președintelui raionului Dubasari iniţiază, începând cu data de 22.09.2023 consultarea publică a proiectului de decizie  „Cu privire la transmiterea unor bunuriˮ
Scopul proiectului este transmiterea unor bunuri (laptopuri) pentru a fi utilizate în procesul educațional, dotarea și înlocuirea tehnicii învechite din școli.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este transmiterea unor bunuri din partea Ministerului Educației și Cercetării în proprietatea publică a Consiliului raional.
Prevederile de bază ale proiectului sunt transmiterea unor bunuri (laptopuri) pentru  a fi utilizate în procesul educațional, dotarea și înlocuirea tehnicii învechite din școli, instituțiilor de învățământ din subordine.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt instituţiilor de învăţământ general din raion.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu art. 43 al Legii privind administraţia publică locală nr. 436/ 2006, art. 4(2) al Legii cu privire la descentralizarea administrativă nr. 435/ 2006, Legea nr. 131 / 2015 privind achiziţiile publice,
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la data de 29.09.2023, pe adresa dnei T. Iavița, tel: 024844737, e-mail: ditsdubasari@gmail.com .
Proiectul deciziei nominalizat şi nota informativă (după caz, studii analitice, acte de analiză a impactului de reglementare, alte materiale care au stat la baza elaborării proiectului de decizie etc.) sunt disponibile pe pagina web oficială a Consiliului raional www dubasari.md sau la sediul Consiliului raional, situat pe adresa: s. Coșnița, str. Păcii 1.

Contact
MD-4572, Republica Moldova,
raionul Dubăsari, satul Coşniţa, str. Păcii 70.

E-mail:  www.consiliudubasari@gmail.com

​ANUNŢ privind organizarea consultării publice a proiectului de decizie „Cu privire la transmiterea unor bunuriˮ - Consiliul Raional Dubăsari

дубоссарский районный совет

Aдрес Дубоссарского Районного Совета

дубоссарский районный совет, Aдрес Дубоссарского Районного Совета,

descmeta

descmeta